Marius Bodea
Marius Bodea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Marius Bodea - despre necesitatea unui nou Plan Urbanistic General al oraşului Iaşi;

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna Florica Cherecheş va depune scris.

Domnul Marius Bodea, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius Bodea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi parlamentari,

Iaşiul, în acest moment, este un oraş sub ocupaţie; sub ocupaţia fărădelegilor din primărie, în domeniul urbanismului. În acest moment, în lipsa unui Plan Urbanistic General actualizat, Iaşiul a ajuns un sat fără câini. Se construieşte haotic, fără o viziune urbanistică modernă, fără a fi respectate condiţiile legale şi fără a se ţine cont de nemulţumirea ieşenilor, care rămân fără spaţii verzi, fără parcuri şi care sunt obligaţi să respire mai mult praf decât aer.

Iaşiul se dezvoltă haotic, pentru că actualul Plan Urbanistic General are o vechime de peste 20 de ani şi este complet rupt de realităţile sociale şi economice ale oraşului. Reactualizarea Planului Urbanistic General este premeditat tărăgănată de primărie, pentru că acest document serveşte, în forma actuală, rechinilor imobiliari care gravitează în jurul primarului şi al primăriei. La nivelul municipiului Iaşi am demarat o campanie de conştientizare cu privire la distrugerea oraşului Iaşi şi a calităţii vieţii, din cauza abuzurilor urbanistice tolerate de Primăria municipiului Iaşi.

Situaţia în Iaşi, dragi colegi, este critică. Iaşiul, dacă vă vine să credeţi, a ajuns cel mai poluat oraş din România. Avem cel mai mic număr de metri pătraţi de spaţiu verde dintre oraşele mari ale ţării. Avem un deficit enorm cu privire la parcările din Iaşi. La peste 130.000 de maşini, în Iaşi sunt maximum 13.000 de locuri de parcare, şi publice şi private.

Toate acestea sunt consecinţe ale lipsei de sistematizare urbanistică şi de circulaţie a Iaşiului, în lipsa unui Plan Urbanistic General actualizat.

Îmi doresc ca Iaşiul să fie un oraş cu o calitate a vieţii ridicată, un oraş care încurajează interacţiunea între ieşeni, spiritul comunitar şi oferă intimitate cetăţenilor săi.

Îmi doresc ca Iaşiul să fie un oraş în care respirăm aer curat, ne bucurăm de spaţii verzi şi nu pierdem timp şi nervi în trafic.

Îmi doresc să punem capăt abuzurilor urbanistice din municipiul Iaşi.

Mulţumesc.

Deputat al PNL, Marius Bodea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule deputat.