|
Domnul Florin-Claudiu Roman: Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Rar mi-a fost dat să aud de la această tribună a Parlamentului o declaraţie politică împotriva unui coleg deputat. Mă simt onorat de domnul Dîrzu, chiar dacă a reuşit cu greu să citească de pe o foaie ce şi-a scris, asemeni doamnei Viorica Dăncilă. Cartea este mama înţelepciunii, domnule deputat, şi sper că, încet-încet, vă obişnuiţi şi cu lectura. Cu scrisul şi cu cititul e mai greu! Am asistat zilele trecute la o manifestare pe care domnul deputat Dîrzu o prezintă ca şi cum ar fi a PSD-ului, deşi oficial ea a fost organizată de un ONG local. Domnul Dîrzu este, alături de unii dintre colegii Domniei Sale, cel care se opune la tot ceea ce înseamnă românism, patriotism şi Centenar. Domnul Dîrzu ne povesteşte de Centenar, de Comisia Centenar, dar n-a prea dat pe acolo! E prea ocupat cu alte treburi, despre care am spus şi o să mai spun! Domnul deputat s-a afişat, împreună cu toată conducerea PSD Alba, alături de mult iubitul şi stimatul lor rege, Cioabă, al romilor. S-au postat în acea zonă în care unitatea de elită a jandarmeriei, şi anume Regimentul de Gardă şi Cavaleria, a dat onorul liderilor PSD, cu căţel şi cu purcel, şi unde trona acest cetăţean al României, cercetat pentru o evaziune fiscală de 5 milioane de euro şi pentru spălare de bani. Care anul trecut a fost arestat, şi ulterior pus sub control judiciar, căruia i s-au confiscat din casă 250.000 de euro şi lingouri de aur - că tot este moda cu lingourile -, într-un caz tipic de evaziune fiscală, la Mehedinţi şi din zona Strehaia. Aceşti oameni, care afişează patriotismul fals şi ipocrit, despre care ne vorbeşte domnul deputat Dîrzu... şi acum, stimaţi colegi de la PSD, cred că înţelegeţi de ce PSD este cea mai slabă organizaţie din România, la Alba, înţelegeţi de ce domnul Dîrzu ia bătaie de la PNL dimineaţa, la amiază şi seara... şi vă mulţumim pentru aceasta. Ţineţi-l în funcţie - cât va fi Dîrzu acolo, vor fi tot pe ultimul loc! Acest caracter ipocrit, nici măcar politic fardat, arată, de fapt, adevărata faţă a acestor oameni care în Parlament votează împotriva arborării steagurilor naţionale, de Centenar, care votează împotriva Muzeului Centenarului, care votează împotriva a tot ceea ce înseamnă Alba Iulia şi care are ca principală grijă să facă plângeri penale, să facă chemări în judecată şi aşa mai departe. Ăsta este domnul deputat Dîrzu! Un om care a cărat toată viaţa lui geanta şefului şi care a ajuns să-şi vândă şi meseria de veterinar. Din păcate, faceţi de ruşine judeţul Alba. Faceţi şi dumneavoastră măcar o grevă de 30 de minute şi aduceţi bani în Alba, nu plângeri penale, nu vă faceţi de ruşine în ultimul hal! Vă mulţumesc. Şi nu uitaţi, domnule Dîrzu, Alba Iulia înseamnă fapte, nu poveşti. De poveşti este sătulă lumea!
|