|
Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Tema declaraţiei mele politice este "Turismul românesc, o resursă valoroasă, încă insuficient promovată". Turismul a devenit, în ultimele decenii, nu doar un motor economic important la nivel global, ci şi un mijloc prin care statele îşi afirmă identitatea, valorile şi frumuseţea. Este un domeniu care aduce nu doar venituri consistente la bugetele publice, ci contribuie şi la consolidarea imaginii externe a unei ţări. Prin intermediul turismului, o naţiune se face cunoscută, respectată şi apreciată pentru ceea ce este: cultură, tradiţie, ospitalitate şi unicitate. În acest context, România dispune de resurse valoroase, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional: peisaje naturale deosebite, tradiţii bine conservate, patrimoniu cultural vast şi ospitalitate autentică, de la zone montane şi lacuri glaciare, până la cetăţi medievale, mănăstiri, sate cu identitate şi obiceiuri păstrate de secole. Cu toate acestea, datele oficiale privind turismul în România, în anul 2024, ne oferă o imagine care merită toată atenţia noastră şi asupra acestui aspect am vrut să insist. Conform Institutului Naţional de Statistică, turiştii străini care au vizitat România, anul trecut, au cheltuit aproximativ 5,3 miliarde de euro. În acelaşi timp, însă, românii care au călătorit în afara ţării au cheltuit peste 9,7 miliarde de euro, generând astfel un deficit de 4,3 miliarde de euro în balanţa turistică. Această diferenţă semnificativă ne arată că, deşi România atrage vizitatori, fluxul turistic extern este mult mai intens. Este o realitate care ridică semne de întrebare şi care necesită reflecţie. Într-o lume în care competiţia pentru atragerea turiştilor este acerbă, imaginea unei ţări joacă un rol esenţial. Nu este suficient să avem ce arăta, trebuie şi să ştim cum să prezentăm acest lucru, în mod coerent şi profesionist, pe pieţele externe şi în faţa potenţialilor vizitatori şi, bineînţeles, să arătăm şi turiştilor români că au ce vizita în România; nu trebuie neapărat ca prima lor opţiune, pentru mulţi, să fie opţiunea de a vizita o ţară străină. De aceea, promovarea constantă a României trebuie să rămână un obiectiv central pentru orice strategie naţională în domeniul turismului. Vizibilitatea pe canalele internaţionale, participarea la târguri de profil, prezenţa în campanii media şi în mediul online sunt doar câteva dintre instrumentele prin care o ţară îşi poate construi reputaţia turistică, dar care, din păcate, în acest moment, nu sunt folosite de către România. Este important să fim conştienţi că turiştii, fie ei români sau străini, aleg destinaţii în funcţie de modul în care acestea sunt prezentate şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi la tot ceea ce se întâmplă în spaţiul internaţional, pe acest subiect. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Trebuie să vorbim deschis despre aceste realităţi şi să înţelegem că promovarea turismului este, de fapt, o investiţie în reputaţia naţională. Nu este vorba doar despre cifre, ci despre modul în care ne prezentăm lumii. România are ce arăta, are ce oferi şi merită să fie cunoscută mai bine. Vă mulţumesc. Remus Lăpuşan, deputat PSD de Cluj.
|