|
Domnul Bogdan Gheorghe Trif: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Atunci când este vorba de sănătate, nu ar trebui să existe niciun orgoliu politic. Pentru că toţi - dar absolut toţi - cei aleşi de oameni, fie că vorbim despre parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene sau consilieri locali, suntem în aceste funcţii datorită cetăţenilor şi pentru cetăţeni. Sănătatea şi accesul la servicii medicale de calitate trebuie să fie o prioritate pentru fiecare ales, indiferent de culoarea politică. De aceea, ceea ce s-a întâmplat în cazul noului Spital Judeţean de Urgenţă din Sibiu este profund îngrijorător. Conducerea PNL a consiliului judeţean a recunoscut public că i s-au oferit 200 de milioane de euro pentru demararea construcţiei şi că aceasta a refuzat, bineînţeles, suma alocată. Prin PNRR, România a avut alocată pentru componenta de sănătate suma totală de 1,6 miliarde de euro, din care 600 de milioane pentru construcţii şi un miliard de euro pentru dotări, cu obligaţia realizării a 25 de unităţi medicale noi la nivel naţional. În acest cadru, Sibiului i s-a oferit o sumă importantă, comparativ cu alte UAT-uri, respectiv 200 de milioane de euro pentru a începe lucrările. Această soluţie a fost susţinută la nivelul Ministerului Sănătăţii, inclusiv de actualul ministru Alexandru Rogobete, care la acel moment gestiona implementarea PNRR, şi de ministrul de atunci, bineînţeles, Alexandru Rafila. Preşedinta PNL a Consiliului Judeţean Sibiu a spus un hotărât "nu". Foarte ciudată această abordare a doamnei preşedinte. Alte judeţe, în schimb, au demonstrat că se poate. În Bistriţa-Năsăud s-a construit un spital modern cu aproximativ 50 de milioane de euro. În Mureş, cu aproximativ 100 de milioane de euro s-au realizat două spitale - unul de mari arşi şi unul de chirurgie cardiovasculară. Aşadar, se poate. Există exemple şi putem continua, pentru că mai sunt exemple de succes, în ţară. Însă este nevoie şi de voinţă administrativă şi de colaborare politică pentru a fi identificată o nouă sursă de finanţare, iar proiectul să fie etapizat realist. Noul spital judeţean nu va fi al unui partid, va fi al sibienilor. Cadrele medicale lucrează în condiţii improprii. Pacienţii sunt cei care plătesc preţul întârzierilor. Nu mai este timp pentru orgolii. Este timpul pentru soluţii. Vă mulţumesc.
|