Doiniţa Ciocan
Doiniţa Ciocan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 mai 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 mai 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Doiniţa Ciocan - declaraţie politică intitulată "Campioni mondiali, dar abandonaţi de Guvern? Aceasta este realitatea";

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna deputat Doiniţa Ciocan.

Video in format Flash/IOS

Doamna Doiniţa Ciocan:

Bună dimineaţa!

"Campioni mondiali, dar abandonaţi de Guvern? Aceasta este realitatea"

Stimaţi colegi,

Acum două săptămâni, în Parlamentul României a venit Echipa "Velocity" din Brăila, a elevilor de la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu-Murgoci", Brăila, care a câştigat acum câteva zile, în Statele Unite, titlul de campioană mondială la "FIRST Tech Challenge", una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de robotică pentru elevi.

Sunt, astăzi, cei mai buni din lume.

Este o performanţă care ne onorează pe toţi. Dar mai importantă decât mândria este întrebarea pe care acest succes ne obligă să ne-o punem: cum au ajuns aceşti tineri în topul mondial?

Au ajuns prin muncă enormă. Prin inteligenţă. Prin disciplină. Dar şi prin sprijin din partea părinţilor, profesorilor şi comunităţii locale care a crezut în ei.

Şi... fără ajutorul Guvernului României - cel demis ieri prin moţiune de cenzură - care a decis tăierea acelui sprijin care face diferenţa: bursele de excelenţă. Ceva de neimaginat!

Este o contradicţie pe care nu o putem ignora.

Nu putem aplauda performanţa şi, în acelaşi timp, să slăbim mecanismele care o fac posibilă.

De aceea, cred că bursele de excelenţă trebuie reintroduse! Urgent!

Nu ca gest simbolic, ci ca o investiţie strategică. Pentru că performanţa nu apare întâmplător. Ea se construieşte.

Dar adevărata provocare nu este doar să avem campioni.

Este să îi păstrăm în România.

Pentru că, dacă ne analizăm realitatea, mulţi dintre aceşti tineri nu îşi vor construi viitorul în România. Nu pentru că nu ar vrea. Ci pentru că nu găsesc suficiente oportunităţi.

Fără locuri de muncă bine plătite, fără investiţii în tehnologie, fără un sistem care să le valorifice competenţele, România riscă să piardă exact ceea ce are mai valoros.

Şi atunci trebuie să fim sinceri: nu ne "fură" nimeni tinerii. Îi alungă Guvernul prin lipsă de viziune.

Dacă vrem ca aceşti campioni să rămână, trebuie să facem mai mult decât să îi felicităm.

Trebuie să construim pentru ei.

Investiţii reale în economie. Sprijin pentru inovare. Parteneriate între educaţie şi industrie. O direcţie clară.

"Velocity" Brăila nu este doar o poveste. Este un semnal.

România are potenţial. Întrebarea este dacă are şi voinţa să îl transforme în viitor aici, acasă.

Nu este suficient să producem excelenţă.

Trebuie să o susţinem.

Şi, mai ales, trebuie să o păstrăm.

Felicitări, "Velocity" Brăila! Sunteţi mândria noastră, iar responsabilitatea Parlamentului este să voteze şi să susţină doar guverne care construiesc viitor pentru tineri.

Vă mulţumesc.

Doina Ciocan, deputat al PSD de Brăila.