Dezbateri parlamentare

Domnul Marian Sârbu:

Din partea Grupului parlamentar al PNL-PC, domnul deputat Mircea Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

Dacă declaraţia anterioară a arătat amărăciuni ieşene, îndrăznesc să vă supun şi eu atenţiei o declaraţie cu amărăciuni bucovinene.

Stimaţi colegi,

De vreo doi ani, mai ales în preajma sărbătorilor, principalele mijloace media audio-vizuale cheamă turiştii în Bucovina, asemuind-o locurilor încântătoare de pe pământ. Încă puţin şi naivii ar putea crede că au localizat chiar raiul.

Benefică, poate, promovării unei industrii locale în acest domeniu, acţiunea dăunează prin deformarea modului de percepţie a problemelor provinciei istorice în discuţie. Persoanele mai puţin informate înţeleg că Bucovina înseamnă judeţul Suceava (ba unii îi includ şi pe botoşăneni) şi că aici sunt mănăstirile pictate ale domnitorilor moldoveni.

În realitate, Bucovina este una dintre cele mai complexe drame româneşti, care se petrece sub ochii noştri. Ea aparţine României doar printr-o suprafaţă ce reprezintă 2/3 din judeţul Suceava, restul, mai mult decât partea noastră, inclusiv capitala din oraşul Cernăuţi, aparţine Ucrainei, care a moştenit efectele rapturilor sovietice din 1940 şi 1944. Oricât de informat ar fi, nimeni nu poate înţelege spiritul Bucovinei dacă nu a călătorit în nordul înstrăinat şi nu a vizitat Cernăuţiul, al treilea oraş (după Bucureşti şi Chişinău) din România întregită.

Sporul de civilizaţie faţă de restul judeţelor Moldovei al acestei regiuni este evident. Cauza nu se datorează numai efectului benefic al apartenenţei timp de un veac şi jumătate la spaţiul geopolitic al Europei Centrale. Zonă a capitalelor Moldovei din secolele de glorie ale statalităţii sale, aici au funcţionat şcoli, s-au tipărit cărţi şi s-au ridicat monumentele aflate astăzi în lista patrimoniului mondial întocmită de UNESCO. Cine nu crede, ar fi bine să se întoarcă la scrierile lui Dimitrie Cantemir, pentru a se convinge.

În anul 1997, când s-a semnat Tratatul cu Ucraina, conducerea de atunci a ţării a făcut o intensă propagandă faptului că, deşi obligată să facă "sacrificii istorice", România va avea de câştigat de pe urma acordului de bună vecinătate cu fosta Republică Sovietică. Se susţinea că actul parafat va aduce minorităţilor din cele două ţări (ucraineană din România, respectiv română din Ucraina), drepturi la nivelul standardelor europene. Mai mult, Universitatea din Cernăuţi va deveni multiculturală, cu grupe de studiu în limba română (ceva de genul Universităţii din Cluj).

Cât de naive au fost autorităţile române se vede cu ochiul liber. Populaţia românească din Ucraina s-a simţit abandonată, iar odată semnat tratatul (şi prelungit automat pe încă 10 ani, în 2007), Ucraina pur şi simplu a suspendat discuţiile cu partea română privitoare la minorităţi. Nu s-a reuşit nici măcar semnarea unei banale convenţii de echivalare reciprocă a diplomelor, ceea ce transformă în şomeri pe toţi tinerii nord-bucovineni cu studii superioare efectuate în România. În plus, sistemul de selecţie a absolvenţilor de liceu din regiunea Cernăuţi pentru obţinerea de burse la universităţi româneşti a fost blocat de partea ucraineană şi, practic, nu mai putem ajuta pe această cale comunitatea românească din nordul Bucovinei.

Începând de prin anii şaizeci ai secolului trecut, la Universitatea de Stat din Cernăuţi s-a înfiinţat o catedră de limba română şi "limbi clasice" (ultima parte numai formal). Prin această catedră s-au putut pregăti cadrele necesare funcţionării şcolilor româneşti din regiune. În 2011, situaţia acestei catedre a devenit următoarea: au aprobate doar 5 locuri de studenţi în anul I, învăţământul la distanţă s-a desfiinţat, iar examenul de admitere nu se mai ţine în limba română, ci în limba ucraineană şi la istoria Ucrainei. Asta fără ca, apelându-se la tratatul încheiat, vreo oficialitate a statului român să aibă măcar cea mai neînsemnată intervenţie. Pericolul dispariţiei comunităţii româneşti din nordul Bucovinei este mai mare ca oricând.

Şi, ca disperarea românilor să fie şi mai mare, cineva din Ministerul de Externe al României a decis că este potrivit a li se servi şi o doză consistentă de umilinţă. Condiţiile României de acordare a vizei de intrare în ţară pentru cetăţenii ucraineni sunt mai dure decât cele impuse de Ungaria, Slovacia şi Polonia, şi ele ţări ale UE. Drept consecinţă, a apărut un nou motiv de amărăciune pentru conaţionalii noştri, puşi în inferioritate chiar de patria lor istorică.

Rămas fără personal din cauza reducerilor bugetare şi obligat să aplice, pe lângă regulamentul european de acordare a vizelor - aşa cum procedează ţările amintite mai sus -, şi un regulament românesc, Consulatul General al României la Cernăuţi, în loc să fie un sprijin pentru românii de acolo, a devenit un loc de înjosire naţională. Guvernul este interesat doar de locurile din afara graniţelor de unde vin voturi, astfel că ghinionul de a nu putea avea dublă cetăţenie loveşte cumplit în comunitatea românească din nordul Bucovinei.

Iată câteva motive pentru care realităţile bucovinene diferă substanţial faţă de imaginile propagate prin reclamele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Şi mai sunt şi altele, la fel de grave.

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc.