|
Domnul Virgil Alin Chirilă: Bună dimineaţa! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Investiţiile publice, realizate de miniştrii PSD, s-au făcut printr-o politică bugetară care a fost permanent susţinută de promovarea de proiecte importante la nivel naţional, dar şi local. Aceste rezultate sunt confirmate de evaluările mediului de afaceri care este optimist cu privire la economia ţării, ceea ce a condus şi la creşterea indicatorului de încredere macroeconomică cu privire la finanţele ţării. Aşadar, opinia analiştilor economici este că vom avea în continuare creştere economică, chiar dacă în parametri mai atenuaţi, din cauza influenţelor externe, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Inflaţia îşi accentuează scăderea, percepţia mediului de afaceri asupra perspectivei imediate se îmbunătăţeşte. O dovadă în acest sens este şi nivelul creditării, care şi-a mai temperat descreşterea, dar şi menţinerea dobânzii-cheie la 7% la cea de-a patra şedinţă de politică monetară a BNR din acest an. În acest context, devine cu atât mai important angajamentul PSD ca, odată cu preluarea conducerii Guvernului, să stimuleze şi să finanţeze cât mai mult posibil investiţiile, forţând o creştere în viitor, chiar până la 10% din PIB. Aşa cum am făcut întotdeauna, atunci când am venit la guvernare şi am reparat după alţii, şi de această dată PSD are curajul să ridice miza investiţiilor publice, deoarece acestea reprezintă motorul de creştere sănătoasă a economiei şi de dezvoltare a ţării. Dacă în anul 2022, odată cu intrarea la guvernare, PSD a reuşit să asigure resurse pentru investiţii consistente de aproximativ 7% din PIB, acum ne-am propus ca, odată cu Marcel Ciolacu premier, să dăm un imbold şi mai puternic investiţiilor. Fondurile europene trebuie angajate cât mai mult în proiecte de anvergură. Deja procedurile încep să se rodeze, iar echipele pot fi mai performante. De aceea, PSD susţine că 10% din PIB pentru investiţii este un obiectiv realizabil. Pentru noi, cei de la PSD, a fost şi rămâne un obiectiv-cheie dezvoltarea comunităţilor locale din fiecare judeţ, atât prin Programul naţional "Anghel Saligny", care reprezintă o continuare a programelor de investiţii iniţiate de PSD în fiecare guvernare, cât şi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. PSD a intrat la guvernare să sprijine cât mai mult populaţia şi firmele româneşti, şi pentru a susţine an de an creşterea investiţiilor publice, ceea ce va face şi după preluarea funcţiei de premier de către preşedintele Marcel Ciolacu. Mulţumesc.
|