|
Domnul George-Mihail Neamţu: Bună dimineaţa! Distinşi colegi, Domnule preşedinte, Primele zile ale mandatului lui Nicuşor Dan au început sub semnul acesta bizar, al mândriei, care a defilat pe Calea Victoriei din Bucureşti. Pe vremuri, credeam că trebuie să te mândreşti cu o performanţă sportivă, intelectuală. Nu ne este clar exact cu ce s-au mândrit cei care au coborât în stradă - întâi pentru a-l susţine pe Nicuşor Dan, pentru ca mai târziu să-şi exhibe sexualitatea deviantă -, dar este clar că avem un fenomen fără precedent care se petrece în societatea românească. Mii de tineri sunt luaţi de pe băncile şcolii şi duşi să contemple posibilitatea ca un oarecare Gigel să devină, poate la 10, poate la 15, poate la 18 ani, Maricica. Povestea asta cu schimbarea de sex nu-i chiar o glumă. Transgenderismul pe care îl vedem etalat, mai nou, la aceste festivităţi, e un fenomen bizar. Deciziile acestea de a-ţi schimba, de pildă, sexul, nu sunt chiar triviale. Nu se compară cu schimbarea unor chiloţi, cămăşi sau cravate. Injectarea cu hormoni produce stări de deprimare şi tulburări grave ale identităţii. De multe ori vedem şi semne ale acestei depresii în rata mare a sinuciderilor. Blocarea chimică, de pildă, a evoluţiei fireşti a corpului, masculin sau feminin, creşterea părului pe pieptul tinerilor bărbaţi reprezintă, din punctul nostru de vedere, un abuz. Şi ar trebui să nu fie tolerată această chestiune în spaţiul medical românesc. Vă reamintesc că, în America, să bei alcool trebuie să ai minimum 21 de ani. În România, mai nou, ca să vorbeşti despre schimbarea de sex e suficient să ai 10-12 ani. Noi înţelegem pluralismul, diversitatea şi respectăm, într-un fel, această dimensiune a lumii moderne, dar credem că libertatea oamenilor trebuie să fie pusă în acord cu natura umană creată de Dumnezeu. Deplângem, aşadar, o sistematică pierdere a purităţii şi - atenţie! - a sfinţeniei şi a pudorii, pe care omul tradiţional le împărtăşea acum zeci, chiar sute de ani, în Ţara Românească. Faptul că sexualitatea aceasta deviantă este aplaudată ne pune pe gânduri. A sosit timpul, distinşi colegi, doamnelor şi domnilor, dragi români, să distingem între oamenii care au minte, deci care sunt cu minţi, şi cei care experimentează doar pentru a asupri, pentru a jigni, pentru a intimida. Spre deosebire de raţe, de căţei sau chiar delfini, homo sapiens are această înzestrare, poate să aleagă. Iar pentru a fi liber nu e suficient să alegi, ci trebuie să alegi bine. Vă mulţumesc.
|