Ionel Ciunt
Ionel Ciunt

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.3 Ionel Ciunt - intervenţie cu titlul "Eroii României ne-au lăsat lecţia curajului, a credinţei şi a demnităţii";

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Felician Cozma:

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Ionel Ciunt, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionel Ciunt:

Pentru că mâine este Ziua Eroilor, am socotit potrivit ca declaraţia mea de astăzi să fie intitulată "Eroii României ne-au lăsat lecţia curajului, a credinţei şi a demnităţii".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Dacă istoria noastră are o memorie vie - şi are, fără îndoială - aceasta înseamnă eroii noştri.

La 40 de zile după Sfintele Paşti este sărbătoarea Înălţării Domnului. Dar, pe lângă această mare sărbătoare creştină, românii îşi omagiază eroii.

Aşadar, în pragul sărbătorii creştine despre care vorbeam ne îndreptăm gândurile către eroii României, către cei care au pus credinţa, libertatea şi iubirea de ţară mai presus de propria lor viaţă, către oamenii care au plecat la luptă fără să ştie dacă se vor mai întoarce vreodată acasă.

Ne plecăm frunţile cu respect în faţa celor care au apărat această ţară în cele mai grele momente ale istoriei sale. În faţa mamelor care şi-au plâns fiii, a copiilor care şi-au aşteptat taţii şi a familiilor care au rămas cu durerea unei pierderi ce nu poate fi vindecată niciodată.

Nu este întâmplător că poporul român îşi cinsteşte eroii de sărbătoarea Înălţării Domnului. Este felul nostru de a arăta că jertfa, credinţa şi iubirea de ţară rămân parte din sufletul acestei naţiuni.

Înălţarea Domnului este sărbătoarea speranţei şi a ridicării după suferinţă, iar poporul român exact prin speranţă şi credinţă a reuşit să reziste de-a lungul istoriei.

Poporul român are sfinţi şi eroi. Sunt puţine familii în care să nu fi existat un erou.

Astăzi vedem, din păcate, în jurul nostru, tot mai multă dezamăgire, iar problema majoră a societăţii noastre este faptul că oamenii şi-au pierdut încrederea în instituţii, în clasa politică şi în ideea că lucrurile mai pot merge într-o direcţie bună.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

România nu poate merge înainte fără speranţă. Nu poate merge înainte fără credinţă şi fără respect între oameni.

Eroii acestei ţări au murit pentru o Românie demnă, unită şi respectată, pentru o ţară în care oamenii să trăiască în libertate, în credinţă şi în respect unii faţă de ceilalţi.

Sacrificiul eroilor noştri ne obligă să fim mai aproape de oameni şi de problemele lor reale. Să readucem mai multă decenţă şi mai multă responsabilitate, inclusiv în spaţiul public.

Stimaţi colegi,

Pomenind eroii neamului românesc, în ziua Marii Sărbători a Înălţării Domnului, trebuie să ne amintim că o naţiune rămâne puternică doar atunci când nu îşi pierde credinţa, memoria şi demnitatea.

Glorie eternă şi recunoştinţă veşnică bravilor noştri eroi!

Dumnezeu să binecuvânteze poporul român şi această ţară!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Cinste eroilor şi Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace pe toţi eroii României!