Dezbateri parlamentare

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Din partea Grupului parlamentar ALDE, domnul Mihai Niţă. Nu este.

Domnul Avram Constantin. Nu este.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Varujan Pambuccian.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru că este o declaraţie politică semnată de mai mulţi deputaţi, am să-i dau citire şi n-am să vorbesc liber, cum fac de obicei.

Marile tragedii nu aparţin doar popoarelor care le-au suferit, ci întregii umanităţi, iar genocidul comis de către autorităţile Imperiului Otoman împotriva armenilor reprezintă una dintre aceste cumplite traume ale omenirii.

Începând cu primăvara anului 1915, în numai câteva luni, o civilizaţie multimilenară, aflată în leagănul ei istoric, a fost aneantizată. Până la sfârşitul Primului Război Mondial, din cele trei milioane de armeni, locuitori ai Armeniei istorice, un milion şi jumătate au fost ucişi, iar ceilalţi şi-au găsit salvarea în exil.

Recunoaşterea genocidului împotriva armenilor este o atitudine nu doar morală, ci şi de luciditate, a opiniei publice internaţionale. Dacă recunoaşterea aceasta ar fi fost făcută odată cu sfârşitul Primului Război Mondial, poate că multe din ororile care i-au urmat, de la masacrele împotriva comunităţilor greceşti din Imperiul Otoman şi Holocaustul poporului evreu, până la crimele din fosta Iugoslavie, poate că nu s-ar fi petrecut.

În ultimele decenii, parlamente din numeroase state ale lumii au adoptat rezoluţii prin care califică masacrele din Imperiul Otoman, îndreptate asupra armenilor, drept crimă de genocid.

Printre statele din Uniunea Europeană ale căror foruri legiuitoare au adoptat astfel de rezoluţii amintim: Franţa, Germania, Italia, Austria, Olanda, Suedia, Grecia, Slovacia, Cehia, Polonia, Bulgaria, Belgia, Cipru, Lituania, Luxemburg. Lor li s-au adăugat numeroase alte state: Canada, Argentina, Uruguay, Bolivia, Venezuela, Paraguay, Chile, Brazilia, Elveţia, Rusia sau Cetatea Vaticanului. Un număr de 48 de state din cadrul Statelor Unite ale Americii au adoptat declaraţii similare. Acestora li s-au adăugat rezoluţii ale unor foruri internaţionale, precum: Parlamentul European, Consiliul Europei, Partidul Popular European, Consiliul Mondial al Bisericilor etc.

În România există, din partea opiniei publice, o importantă susţinere a eforturilor privind recunoaşterea genocidului împotriva armenilor.

Noi, semnatarii prezentei declaraţii, considerăm că a venit timpul ca Parlamentul României să adopte, la rândul său, o Rezoluţie privind recunoaşterea acestui genocid şi ne manifestăm speranţa că un mare număr de senatori şi deputaţi se vor alătura demersului nostru.

Semnează: Slavoliub Adnagi, Ovidiu Victor Ganţ, Giureci-Slobodan Ghera, Varujan Pambuccian, Lucian-Eduard Simion, Silviu Vexler, Varujan Vosganian, Dragoş Gabriel Zisopol.

Pentru că... sper că mai îmi daţi un minut.

Vreau să vă spun că am făcut această declaraţie şi cu gândul la străbunicul meu, care a fost ucis în timpul genocidului, în Adana. Îl chema Mesia. A fost, acum trei ani - alături de mulţi alţi martiri ai Genocidului armean, care au spus că decât să-şi piardă sufletul, mai bine îşi pierd trupul, neacceptând să renunţe la religia creştină - a fost canonizat şi este parte a unei icoane care se află astăzi la Sfântul Scaun al Ecimiadzin-ului.

Cu gândul la el am făcut această declaraţie, cu gândul la bunicii mei, care au fost duşi, în convoi, să fie îngropaţi de vii, în Deşertul de la Deir ez-Zor, din Siria. Pe unchiul meu, bunica l-a aruncat - avea un an - l-a aruncat într-o groapă cu copii armeni morţi. De acolo l-a ridicat o prietenă de-a ei şi i l-a înapoiat, atunci când a aflat că sunt în viaţă bunicii mei.

Tata s-a născut lângă Damasc, într-un staul, pentru că bunicul a reuşit să fugă cu bunica mea, care era în luna a noua, din convoi. I-au adăpostit un prieten de afaceri al bunicului meu, arab. Şi tot el a reuşit să-i ducă pe un vapor, care a ajuns în Cipru, şi să-i salveze.

Către toţi aceşti oameni obişnuiţi - turci, arabi, armeni, creştini catolici - care i-au ajutat atunci pe armeni, mă duce gândul acum. Către România, care a fost prima ţară care a primit refugiaţi armeni, prima ţară din lume, mă duce gândul acum.

Şi în faţa tuturor acestor oameni mă plec până la pământ.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

Foarte emoţionantă prestarea dumneavoastră.