Petru-Bogdan Cojocaru
Petru-Bogdan Cojocaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.28/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică intitulată "Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, ţineţi minte o localitate: Bojila, Mădârjac, judeţul Iaşi! Este locul în care indolenţa s-a întâlnit cu incompetenţa şi s-au întâmplat tragedii! Aţi fost primar şi preşedinte de Consiliu Judeţean. Câte vieţi s-au pierdut în comunităţile pe care le-aţi condus, din cauza drumurilor impracticabile?";

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Mulţumesc, stimată doamnă preşedinte.

"Domnule Bolojan, ţineţi minte o localitate: Bojila, comuna Mădârjac, judeţul Iaşi! Este locul în care indolenţa s-a întâlnit cu incompetenţa şi s-au întâmplat tragedii. Aţi fost primar şi preşedinte de consiliu judeţean. Câte vieţi s-au pierdut în comunităţile pe care dumneavoastră le-aţi condus, din cauza drumurilor impracticabile?"

În judeţul Iaşi au avut loc două tragedii care nu ar fi trebuit să se întâmple într-o ţară membră a Uniunii Europene, în anul 2026. Două ambulanţe s-au împotmolit pe un drum judeţean de pământ. Şi discutăm acum despre două paliere ale responsabilităţii. Unul este la nivel local, unde conducerea liberală de la consiliul judeţean a ignorat timp de 6 ani situaţia respectivului drum judeţean. Nu este posibil ca în anul 2026, când în România se construiesc autostrăzi prin munţi, la Iaşi ambulanţele să nu ajungă la pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean. Şi acest lucru să se întâmple de două ori, în decurs de doar două săptămâni. În ambele cazuri, medicii nu au avut ce să mai facă şi, din păcate, au declarat decesul pacienţilor, inclusiv al unui nou-născut.

Comuna Mădârjac, judeţul Iaşi, cel mai mare judeţ al României, nu este o comună mare, dar este o comună condusă de un primar responsabil care a anunţat din timp problemele cu care se confruntă, şi mai ales problemele de pe acest drum judeţean. Este o comună care a terminat anul 2025 fără datorii, dar care, iată, se confruntă cu tragedii din cauza incompetenţei celor care ocupă vremelnic funcţii de conducere la nivelul consiliului judeţean.

Cum este posibil ca după o primă tragedie să nu fie dispusă nicio măsură de a pune în siguranţă acel tronson de drum judeţean? Este o întrebare la care actualul preşedinte, PNL, al consiliului judeţean, poate să răspundă, dar nu o face.

Dincolo de indolenţa preşedintelui consiliului judeţean, PNL, se ridică însă o altă problemă. Câte astfel de cazuri vor fi la nivel naţional dacă dumneavoastră stopaţi investiţiile comunităţilor locale? Câte ambulanţe se vor bloca pe drumurile României şi nu vor ajunge la timp pentru ca medicii să îşi facă datoria?

Iată de ce este nevoie să continuăm, aşadar, investiţiile publice prin care se modernizează infrastructura pe toate tipurile de drumuri judeţene ale ţării. Nu este vorba despre un capriciu şi nici doar despre a spori condiţiile de trai ale românilor, ci, uneori, chiar despre a crea condiţiile pentru salvarea de vieţi omeneşti.

Primarii sunt cei care cunosc cel mai bine realităţile din comunităţile pe care le reprezintă.

De aceea, vă solicităm sprijin pentru toate comunităţile din mediul rural.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.