Remus-Gabriel Lăpuşan
Remus-Gabriel Lăpuşan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică având ca subiect "Dezechilibrele generate în educaţia nonformală";

 

Domnul Cătălin Drulă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul domnului deputat Lăpuşan şi apoi trecem la Grupul AUR, domnul Velcescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Dezechilibrele generate în educaţia nonformală".

Deciziile privind reducerea cheltuielilor de personal, în sectorul public, inclusiv aplicarea unei reduceri de 10% la nivelul unor instituţii aflate în subordinea ministerelor, generează efecte grave în sistemul educaţional, în special în zona activităţilor nonformale. Deşi educaţia ar trebui protejată de astfel de măsuri, anumite instituţii educaţionale sunt încadrate administrativ ca "unităţi conexe", ceea ce le include automat în aceste reduceri, deşi rolul lor este unul esenţial în formarea şi dezvoltarea copiilor.

Această abordare birocratică produce dezechilibre majore între nivelul central şi restul ţării, deoarece, pentru a evita reduceri la nivel central, acestea sunt transferate în teritoriu, unde afectează direct accesul copiilor la educaţie nonformală, la activităţi gratuite şi la programe esenţiale pentru dezvoltarea lor. Reducerea numărului de posturi didactice nu înseamnă doar o reorganizare administrativă, ci duce direct la desfiinţarea cercurilor educative, fiecare post eliminat însemnând, în medie, între 80 şi 100 de copii care nu mai pot participa la activităţi, generând astfel un efect în lanţ - reducerea personalului duce la reducerea programelor, iar reducerea programelor duce la excluderea copiilor.

Un exemplu concret al acestor efecte este situaţia de la Palatul Copiilor din Cluj, unde, în urma aplicării acestor măsuri, se preconizează desfiinţarea mai multor norme didactice, peste zece, atât la nivelul municipiului Cluj-Napoca, cât şi la nivelul judeţului. Este important de subliniat că această instituţie funcţionează deja sub normativele de personal, cu un număr limitat de posturi, în urma unor măsuri de eficientizare, prin care resursele au fost direcţionate cu prioritate către activităţi dedicate copiilor, însă, cu toate acestea, sunt impuse noi reduceri care afectează direct desfăşurarea programelor educative.

Activitatea Palatului Copiilor din Cluj implică aproximativ 7.700 de copii din întreg judeţul. În urma aplicării acestor reduceri, practic cel puţin 1.000 de copii o să fie afectaţi, într-un fel sau altul.

Trebuie subliniat faptul că aceste activităţi există şi funcţionează datorită implicării cadrelor didactice şi a accesului gratuit, iar în momentul în care aceste programe sunt reduse sau împinse spre zona privată, accesul copiilor devine condiţionat de posibilităţile financiare ale familiilor, ceea ce creează inechităţi majore.

Consider că este necesară o intervenţie pentru corectarea acestei situaţii, existând soluţii clare: fie recunoaşterea acestor instituţii ca unităţi de învăţământ, ceea ce le-ar exclude de la aplicarea acestor reduceri, fie transferul lor în administrarea autorităţilor locale, cu asigurarea unei finanţări adecvate.

Educaţia nonformală nu este un beneficiu opţional, ci o componentă esenţială a formării copiilor, iar deciziile administrative nu trebuie să sacrifice viitorul unei generaţii, pentru a atinge obiective bugetare pe termen scurt.

Remus Lăpuşan, deputat de Cluj.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.