|
Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "13 decembrie, Ziua etniei tătare din România". 13 decembrie 1917 reprezintă, fără îndoială, pentru naţiunea tătară un reper istoric semnificativ. 13 decembrie 1917 înseamnă raportarea la o entitate statală independentă, din păcate cu o existenţă efemeră. Constituirea unei republici a tătarilor crimeeni a fost o realitate, aşa cum, după numai câteva luni, a existat şi o realitate dureroasă, când, cu forţa, s-a distrus idealul unei naţiuni. Numan Celebi Cihan primul preşedinte al acestei republici a fost arestat şi ucis în luna februarie a anului 1918, jertfa, una supremă, devenind lecţie de adevărată istorie. Comunitatea tătară din România conştientizează şi, sunt sigur, va conştientiza importanţa unor astfel de evenimente, fără de care nu se poate vorbi despre propria identitate. Iată de ce, la nivelul UDTTMR, sunt organizate, în acest sens, manifestări complexe, cu accentuată tentă istorică, apariţiile editoriale însemnând, indiscutabil, o prioritate. În urma promulgării legii de consacrare a zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a tătarilor din România, în ultimii ani, s-au desfăşurat în mai multe localităţi în care există filiale ale Uniunii noastre acţiuni de marcare a evenimentului. Sigur, şi anul acesta s-au organizat astfel de manifestări în oraşe şi comune, precum Bucureşti, Constanţa, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Murfatlar, Mangalia, Valul lui Traian, Albeşti, Cobadin. Cel mai mare câştig îl reprezintă faptul că, la aceste acţiuni, participă numeroşi conaţionali, fiind o dovadă că starea de unitate nu este utopică, ci este una concretă. Şi mai am o declaraţie politică care se intitulează: "Premiul Mehmet Niyazi pentru promovarea literaturii, culturii şi artei tătarilor din România" pe care o voi depune la secretariat. Vă mulţumesc.
|