Dezbateri parlamentare

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat de la Grupul parlamentar al PNL, Mircea Irimescu şi se pregăteşte domnul Tinel Gheorghe.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

O pagubă pe termen lung.

Stimaţi colegi,

La mijlocul acestui septembrie, trăim un eveniment trist, în măsură să afecteze şi el, pentru multă vreme, dezvoltarea normală a poporului român. Este vorba de încetarea existenţei postului naţional al televiziunii publice, TVR Cultural.

Terorizat de obligaţia încadrării în nomen odiosa, deficitul bugetar, noul consiliu de administraţie al SNTV, pe lângă alte măsuri de austeritate, a decis şi desfiinţarea postului public specializat în transmiterea unor programe culturale. Decizia este în măsură să influenţeze negativ viitorul unei naţiuni care vădeşte mari dificultăţi nu numai în domeniul economic, ci, poate chiar mai mari, şi în adaptarea la lumea europeană civilizată spre care tindem. Mult, puţin, legislaţia şi instituţiile statului român au fost compatibilizate cu normele Uniunii Europene în lungul proces de aderare politică. La şase ani de la intrarea noastră în grupul select de state al Europei, întrebarea încă fără răspuns este cine pregăteşte populaţia României pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Opinia, destul de răspândită, că ar exista doar o problemă de integrare a romilor este simplistă, idilică şi trebuie amendată pentru a fi pusă în acord cu realitatea. Nu numai romii, cetăţeni români, au nevoie de sprijin pentru a prinde pasul cu vremurile şi popoarele din comunitatea politică din care facem parte, ci şi cetăţenii români de alte etnii, inclusiv cea majoritară.

Venit dintr-o istorie care nu ne-a răsfăţat, obligat de regimul comunist la o abrutizare de o jumătate de veac, poporul român are nevoie de un efort suplimentar de acomodare la regulile relaţiilor de convieţuire în lumea în care a ajuns. Integrarea noastră, în condiţiile unei acerbe rivalităţi economice între state, este o chestiune vitală. Şi pentru că oamenii sunt obişnuiţi doar cu evaluări legate de bani, îmi permit să semnalez două exemple simple. Iată cum putem avea pagube la buzunar, produse doar de lipsa unui comportament civic la nivelul Europei contemporane.

De curând, o persoană apropiată mi-a povestit că, undeva în Bavaria, un producător de flori îşi vinde marfa direct de pe câmp; la capătul ogorului cu lalele a afişat preţurile, a depus unelte de recoltare şi a montat o cutie în care se face plata. Clienţii se autoservesc şi producătorul german dobândeşte un avantaj net prin faptul că nu trebuie să-şi păzească recolta, nu trebuie să plătească vânzător şi nu transportă marfa la locul de desfacere. Câştigul nu mai trebuie demonstrat.

Alt exemplu vine chiar din existenţa bucureşteană. De vreo trei luni, pe linia rapidă 783, care face legătura dintre centrul Capitalei şi Aeroportul Henry Coandă, au apărut "taxatorii". Sunt salariaţi plătiţi doar pentru a controla şi valida legitimaţiile de călătorie ale călătorilor. Cum să reziste concurenţei, în aceste condiţii, un agent economic de transport local? Cine suportă cheltuielile de pază şi control?

Exemplele ar putea continua. Cine face educaţia care ar trebui să înnobileze cetăţeanul român cu un comportament civic impus de emulaţia dură în care trebuie să trăim? Şcoala românească, de toate gradele, fireşte, are obligaţia să formeze cetăţeni români la nivelul Europei, dar nu reuşeşte decât într-o nepermis de mică măsură. Deşi sunt şi realizări notabile (învăţarea limbilor străine, rezultatele la concursurile internaţionale etc.), ea nu poate înzestra cu meseriile necesare traiului promoţiile care-i trec pragul, darămite să genereze ridicarea nivelului mediu de cultură al absolvenţilor ei. Sursele de educaţie culturală a cetăţenilor, în funcţie de vârstă, rămân familia, lecturile private şi potrivite, presa de calitate, produsele culturale cu valoare dovedită. Propagarea acestor produse o făcea, între alţii, şi postul TVR Cultural. Era contribuţia pe care şi-o aducea statul român la atât de necesara ridicare a gradului de civilitate al românilor. Acum acest focar intelectul s-a stins. Vom vedea că avantajul momentan al economiilor realizate va fi clar depăşit de pagubele economice pe termen lung pe care le vom înregistra. Vom investi în continuare în garduri, vom avea cel mai ridicat număr de paznici pe cap de locuitor, vom plăti scump neîncrederea cu care ne tratează străinii. Ca-n foarte multe alte cazuri din istoria noastră, şi acum mintea de pe urmă va veni târziu.

Îmi amintesc că, în condiţiile crizei economice 1929-1933, pentru a face faţă cheltuielilor, un guvern român a luat măsura desfiinţării teatrelor naţionale de la Cernăuţi, Chişinău şi Craiova. Cel puţin în primele două cazuri, pentru avizaţi, efectele se simt şi acum. Nu-i aşa că ne costă cam scump recâştigarea prestigiului şi conştiinţei naţionale în Basarabia şi nordul Bucovinei? În orice caz, mult mai mult decât întreţinerea unor trupe actoriceşti. Dacă nici experienţa trăită şi plătită scump nu ne este de folos, înseamnă că speranţele de a ne îmbunătăţi soarta se bazează pe puţine argumente temeinice.

Calitatea oamenilor este un capital prea puţin băgat în seamă, analizat, semnalat. Ţările care nu investesc, nu cultivă şi nu preţuiesc destul cinstea, hărnicia şi capacitatea de a discerne ale cetăţenilor lor au puţine şanse de a scăpa de tot mai complicatele crize ale lumii. În România ar fi necesară o asumare politică a acestei realităţi. Din păcate, prin desfiinţarea TVR Cultural, nu dovedim a fi capabili de asta.

Vă mulţumesc.

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc frumos, domnule deputat.