Virgil Guran
Virgil Guran

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 mai 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.63/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 mai 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Virgil Guran - declaraţie politică cu privire la autostrada Comarnic-Braşov;

 

Domnul Eduard Raul Hellvig:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe domnul deputat Virgil Guran.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la autostrada Comarnic - Braşov.

Cred că foarte mulţi oameni au circulat pe această rută. Dacă ne gândim numai când sunt sărbători legale ce se întâmplă pe Valea Prahovei, cred că trebuie să găsim repede soluţia, pentru că acei oameni care îşi desfăşoară activitatea acolo şi care au activitate economică, aşteaptă o soluţie din partea noastră.

Vorbim despre turism în România, vorbim despre atragerea turiştilor străini, dar n-o să putem face acest lucru, atât timp cât căile de acces nu vor fi rapide şi moderne.

S-a promis acest lucru de vreo 23 de ani; s-a promis şi în campania parlamentară. Este adevărat că trebuia să înceapă în acest an. Este adevărat ceea ce ne reproşează oamenii, că lucrurile se mişcă încet, dar sperăm că intrăm pe calea normală şi sperăm că anul viitor această lucrare va începe.

Dacă nu vom realiza acest obiectiv, înseamnă că promisiunile sunt deşarte, înseamnă că cei care ne critică au dreptate şi înseamnă că economia românească n-o să înceapă să mişte foarte repede.

Pentru noi este foarte important acest lucru - sunt parlamentar în acea zonă - nu numai pentru o deplasare rapidă, pentru o fluenţă a traficului, dar şi pentru tot ceea ce înseamnă investiţie şi tot ceea ce înseamnă pe orizontală dezvoltarea zonei noastre.

Sperăm ca acest lucru să se realizeze cât mai repede. Este un apel şi către ministerul de resort. Şi pentru a nu mai spune opoziţia că cei de la putere nu avem curajul să spunem adevărul, vreau să spun că lucrurile sunt destul de întârziate cu această autostradă şi cred că este o prioritate naţională.

Aşteptăm reacţia respectivă a celor care trebuie să hotărască, şi vom sta aproape, vom supraveghea acest lucru, pentru că este foarte important, atât pentru zonă, cât şi pentru ţară.

Mulţumesc.

Deputat de Prahova, Guran Virgil.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, domnule deputat.