Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 noiembrie 2016
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/2016
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 noiembrie 2016 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 noiembrie 2016
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.5 | Grigore Crăciunescu - declaraţie politică despre necesitatea ca noul Parlament să aibă în vedere domeniile de importanţă capitală pentru ţară: sănătatea, educaţia şi infrastructura; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mai sunt doar câteva zile şi începe campania electorală pentru alegerea unui nou Parlament. A fost mare vânzoleală în toate partidele, pentru a prinde un loc pe liste, multe răsturnări de situaţie, multe speranţe, multe dezamăgiri, pentru unii sau pentru alţii, în alcătuirea acestora. Toate partidele au spus că doresc oameni noi în Parlament, pentru a da un nou suflu acestei instituţii importante a democraţiei româneşti, aleasă de toţi cetăţenii români. Cele două mari partide, PNL-ul şi PSD-ul, au anunţat că pe liste au fost trecuţi - şi au fost depuse la Biroul Electoral Judeţean şi la Biroul Electoral Central - peste 70% oameni noi. Se doreşte un nou început pentru societatea românească, deoarece clasa politică, în cei 26 de ani de la Revoluţie, nu a reuşit să rezolve marile probleme ale societăţii româneşti. Mă refer la sănătate, educaţie şi infrastructură. Ne-au plecat peste 15.000 de medici din ţară, se moare din cauza infecţiilor nosocomiale în spitale, a lipsei de aparatură. Nu am reuşit să construim niciun spital regional de urgenţă, sistemul educaţional suferă profund din lipsa unui management performant, şi acest lucru deoarece am schimbat peste 25 de miniştri în această perioadă, atât la sănătate, cât şi la învăţământ. Am cheltuit mulţi bani pe parcuri în mediul rural, pe terenuri de sport, pe pârtii de schi, pe telegondole, pe patinoare, pe bazine de înot şi multe altele, dar ne-au plecat medicii, ne mor bolnavii în spitale, nu avem în toate şcolile din România apă curentă şi grupuri sanitare. Nu am reuşit, în 26 de ani, să construim o autostradă de la un capăt la altul. Din 2004 până în 2012 am participat direct la astfel de începuturi. Am promis electoratului, alături de întreaga clasă politică românească, că vom rezolva marile probleme cu care se confruntă cetăţenii acestei ţări. Am promis în campaniile electorale din 2004, 2008 şi 2012, dar nu ne-am ţinut de promisiuni decât în mică măsură. Personal nu sunt pe deplin mulţumit de activitatea pe care am desfăşurat-o în aceşti 12 ani. Nu am reuşit să facem un spital de urgenţă la Iaşi, nu am reuşit să începem autostrada Iaşi-Târgu Mureş, dar am constatat un lucru: chiar dacă există un grup numeros de parlamentari, la Iaşi sunt 17 parlamentari, aceştia nu pot influenţa politica Guvernului în chestiuni importante, necesare pentru populaţia din anumite regiuni ale ţării. Am făcut demersuri peste demersuri, am bătut la toate uşile celor cu putere de decizie, de la Agenţia Naţională pentru Drumuri şi Autostrăzi la toţi miniştrii transporturilor, la toţi prim-miniştrii care s-au succedat în aceşti 12 ani. N-am fost auzit. N-am fost auzit din cauză că factorii de decizie de la nivel central n-au vrut să audă. Sper ca partidele politice, ca noul Parlament să-şi respecte promisiunile în cele trei domenii de importanţă capitală pentru cetăţenii acestei ţări, şi anume sănătate, educaţie şi infrastructură. În final, vreau să mulţumesc tuturor colegilor din Camera Deputaţilor pentru colaborarea şi sprijinul dat în aprobarea diverselor proiecte de lege care au făcut, pe ici, pe colo, bine cetăţenilor acestei ţări. Le doresc tuturor multă sănătate şi mult bine! Mulţumesc. Deputat de Iaşi, doctor medic Grigore Crăciunescu. |
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, domnule deputat. |



