Florinel Stancu
Florinel Stancu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Florinel Stancu - creionarea unor măsuri care să faciliteze accesul la angajarea în piaţa muncii;

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit pe domnul deputat Florinel Stancu.

Se pregăteşte domnul deputat Daniel Olteanu, de la PNL.

Aveţi trei minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florinel Stancu:

Bună dimineaţa!

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

În prezent România se confruntă cu un deficit de forţă de muncă.

Am abordat acest subiect în data de 13 septembrie anul curent şi am propus câteva soluţii clare şi punctuale ce trebuie adoptate cât mai urgent.

Problema în cauză a fost confirmată zilele trecute şi de doamna ministru al muncii şi justiţiei sociale, Lia Olguţa Vasilescu.

Conform declaraţiilor Domniei Sale, domeniile care vor resimţi cel mai mult deficitul de braţe de muncă sunt construcţiile şi agricultura. Asta se întâmplă în condiţiile în care, la ţară, în mediul rural, mai avem români care îşi caută un loc de muncă pentru a-şi întreţine familia.

De la anul, Guvernul României va pune în aplicare a doua etapă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală, care va însemna investiţii de 30 de miliarde de lei către proiecte de apă, de canalizare, construcţii sau reparaţii generale de şcoli, grădiniţe, dispensare, majoritatea în mediul rural, unde vom avea nevoie şi mai mare de forţă de muncă.

Este clar că trebuie să găsim soluţii. Dezvoltarea ţării nu poate să înceteze. Este absurd şi nerealist să implementăm proiecte de infrastructură rurală doar cu muncitori din mediul urban.

De aceea, recent, Guvernul a aprobat înfiinţarea agenţiilor de mediere între cererea şi oferta de muncă zilieră. Actul normativ urmăreşte asigurarea unui cadru normativ coerent şi unitar care să faciliteze accesul la angajarea în piaţa muncii a persoanelor care desfăşoară activităţi sezoniere, sporadice sau accidentale.

Proiectul de lege, adoptat de noi în Camera Deputaţilor, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri stabileşte că agenţiile de mediere pot fi societăţi înfiinţate în condiţiile Legii nr. 31/1990, care au ca obiect de activitate "activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă" sau societăţi cu personalitate juridică înfiinţate în state membre UE.

Aceste agenţii nu pot percepe taxe, vor putea beneficia de fonduri externe nerambursabile pentru formarea profesională şi vor asigura prin medierea şi recrutarea lor creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii a persoanelor care nu au o calificare profesională.

Venim în întâmpinarea oamenilor, le majorăm numărul de zile în care pot munci ca zilier, desfiinţăm miturile şi minciunile care acreditează că românii nu vor să muncească şi că Partidul Social Democrat nu face nimic să-i aducă în câmpul muncii.

Florinel Stancu, deputat al PSD, Dolj.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.