|
Domnul Biro Zsolt-Istvan: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În şedinţa din 18 aprilie, Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi cel al Universităţii "Petru Maior" din Târgu Mureş au decis fuziunea, prin absorbţia Universităţii "Petru Maior". Totul a decurs în numele autonomiei universitare, dar cu excluderea din acest proces a unei părţi a celor vizaţi. În numele autonomiei, pe de o parte, sau în numele dictaturii majorităţii, pe de altă parte. Am şi eu o întrebare. Mai mult retorică. Autonomia universitară este mai presus de lege? Este o întrebare retorică, având în vedere că, în România, Legea educaţiei nu este respectată, de ani de zile, iar acest lucru este tolerat, în numele autonomiei universitare. Stimaţi colegi, Această fuziune este contestată de profesori care predau la secţia maghiară, este contestată de studenţii maghiari şi este nedorită şi de o mare parte a studenţilor români, care, cu această fuziune, au numai de pierdut. Este evident că prin această intenţie de unificare a universităţilor, UMF va pierde din caracterul multicultural, garantat, de altfel, tot prin lege, dar va pierde şi din calitatea actului educaţional. Săptămâna trecută s-a protestat la Târgu Mureş. Au ieşit în stradă studenţi şi cadre didactice. Pe mâine se preconizează un nou protest. În calitate de ales al comunităţii din Târgu Mureş, vreau să exprim, pe această cale, solidaritatea cu protestatarii. Vreau să asigur, şi de la acest microfon, şi pe această cale, că susţinem poziţia cadrelor didactice şi a studenţilor de la UMF. Îl rog insistent, şi pe această cale, pe domnul ministru Valentin Popa, să nu dea curs procesului de unificare a celor două universităţi. Valentin Popa, în calitate de ministru al educaţiei, are obligaţia să respecte legile ţării, să asigure aplicarea acestora şi să nu ignore faptul că, încă din anul 2011, conducerea UMF refuză să aplice legea şi să înfiinţeze în cadrul universităţii o facultate cu predare în limba maghiară. Acelaşi apel îl adresez şi către conducerea UMF Târgu Mureş - iniţierea imediată a demersurilor în vederea înfiinţării unei facultăţi cu linie de predare în limba maghiară. Nu cer altceva decât respectarea legilor acestei ţări. Vă mulţumesc.
|