Beniamin Todosiu
Beniamin Todosiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Beniamin Todosiu - declaraţie politică intitulată "Podul prăbuşit din judeţul Neamţ este dovada că banii din «Anghel Saligny» se vor duce pe Apa Sâmbetei, în buzunarele băieţilor deştepţi";

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul Beniamin Todosiu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Beniamin Todosiu:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul: "Podul prăbuşit din judeţul Neamţ este dovada că banii din «Anghel Saligny» se vor duce pe apa sâmbetei, în buzunarele băieţilor deştepţi".

Românii au privit recent cum o importantă investiţie realizată din banii lor, prin celebrul PNDL3, s-a dus pe Apa Sâmbetei. Şi totul s-a întâmplat la propriu: podul care traversează râul Siret, între Luţca şi Sagna, din judeţul Neamţ, s-a prăbuşit zilele trecute ca o dovadă a hoţiei care a acaparat acest program guvernamental.

Prăbuşirea podului de la Luţca ar trebui să fie un semnal de alarmă privind modul în care se vor cheltui şi viitorii bani din Programul "Anghel Saligny". Guvernul PNL-PSD a impus peste 65 de miliarde de lei pentru acest program, care maschează de fapt vechiul PNDL, iar banii sunt pregătiţi ca, prin jocuri de culise, să ajungă tot la baronii locali şi firmele de partid.

Podul prăbuşit din Neamţ ar trebui să însemne, într-o Românie fără hoţie, demisia preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, o anchetă urgentă a DNA şi sancţiuni drastice pentru constructorul lucrării. Domnul Arsene, baron PSD cu vechime, este bine-mersi în funcţie, fără să aibă pe conştiinţă tragedia de pe Siret, autorităţile statului încă bâjbâie, de teamă să nu deranjeze interesele politice, iar constructorii se pregătesc cu siguranţă să li se servească contracte şi în noul PNLD - "Anghel Saligny".

Investiţia din Neamţ a costat peste 7 milioane de lei, iar banii sunt alocaţi prin PNDL2, programul hoţiei naţionale. Amintesc faptul că, în timp, jurnaliştii au prezentat numeroase investiţii făcute de mântuială prin PNDL, de la drumuri care se distrug la prima ploaie până la lămpi de iluminat stradale cumpărate la preţuri de zeci de ori mai mari decât valoarea reală.

Acum avem şi minunea de la Luţca, respectiv podul care s-a prăbuşit după câteva luni de la reabilitare. Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, lăuda lucrarea imediat după inaugurare spunând: "S-a făcut testul de rezistenţă pe pod şi avem garanţia că rezistă unei greutăţi de peste 340 de tone". A picat la o încărcătură de peste 10 ori mai mică, iar surpriza a fost că "materialele speciale" de care vorbea la inaugurare baronul Arsene să fie polistiren pus în structura de beton a podului.

Acestea sunt doar câteva exemple, dragi colegi, despre modul în care se fură "legal" banii publici în România. Totul cu complicitatea Guvernului şi a autorităţilor statului, inclusiv ale celor care ar trebui să verifice calitatea unor lucrări de importanţă deosebită. "Anghel Saligny" va deschide larg uşa fraudelor, îngroşând portofelele baronilor locali şi ale firmelor apropiaţilor lor.

Primarii se plâng deja, stimaţi colegi, că banii din Programul "Anghel Saligny" se împart ca la cămătarii din colţul străzii, în funcţie de interesele politice ale şefului organizaţiei de partid. Ştiţi asta, pentru că sunt primari mulţumiţi şi foarte mulţi nemulţumiţi de modul clientelar prin care se aprobă proiectele.

Închei solicitând public, de la tribuna Parlamentului României, transparentizarea Programului Naţional "Anghel Saligny", crearea unor criterii serioase de distribuire a fondurilor şi a unor mecanisme de verificare şi control privind cheltuirea banilor şi rezultatele investiţiilor. În lipsa transparenţei şi a controlului real al implementării proiectelor, banii publici vor fi sifonaţi în lucrări precum cea de la Neamţ, care se vor nărui la câteva luni de la inaugurare.

Vă mulţumesc.

Beniamin Todosiu, deputat al USR PLUS de Alba.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.