Mircea Fechet
Mircea Fechet

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.124/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Mircea Fechet - declaraţie politică având ca temă "Îndeplinirea ţintelor din PNRR înseamnă un pas în plus pentru dezvoltarea Moldovei";

 

Domnul Ilie Dan Barna:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la Grupul PNL.

Domnul deputat Mircea Fechet.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Fechet:

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a avizat prima cerere de plată a României din cadrul PNRR. Ţara noastră va primi cele 2,6 miliarde de euro, în ciuda previziunilor apocaliptice ale unora.

Avizul favorabil al Comisiei este dovada faptului că Guvernul, condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, a reuşit să îşi îndeplinească ţintele şi jaloanele asumate până acum în PNRR.

Prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, România va primi aproape 30 de miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi pentru modernizarea ţării şi pentru creşterea nivelului de trai în comunităţile locale.

În regiunea Moldovei şi în judeţul Bacău, de departe cel mai important proiect este Autostrada A7 Ploieşti-Paşcani. Autostrada Moldovei este cel mai mare proiect de infrastructură din PNRR şi realitatea este că a fost inclus în acest plan de guvernul condus de un premier liberal. Toţi cei 314 km. ai Autostrăzii Moldovei vor fi finanţaţi prin PNRR.

Grija Partidului Naţional Liberal pentru zona Moldovei este o constantă şi este dovedită prin acţiuni concrete.

Şi eu fac drumul Bucureşti - Bacău săptămânal, uneori chiar de mai multe ori pe săptămână, şi ştiu ce corvoadă poate fi. Îi înţeleg pe toţi băcăuanii care nu mai au răbdare şi nu mai cred în promisiuni, îi înţeleg pe toţi cei care vor să circule pe un drum sigur şi nu să stea cu grija celor dragi când merg pe E85.

Atât timp cât PNL este la conducerea Executivului vor fi depuse toate eforturile pentru a îndeplini obiectivele din acest plan.

Tot prin PNRR, o nouă creşă va fi construită în municipiul Bacău. Aceasta va fi una de dimensiuni mari, adică pentru 100-110 copii. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte asigurarea de locuri în creşe pentru copiii de până la trei ani. Investiţiile în infrastructura antepreşcolară sunt foarte importante, la fel cum este important personalul calificat care să lucreze cu cei mici.

De asemenea, în urmă cu câteva zile, Guvernul Ciucă a lansat prima sesiune de atragere de fonduri pentru construirea de insule ecologice digitalizate, adică sisteme moderne pentru colectarea selectivă a deşeurilor, la nivelul comunităţilor.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai recente finanţări din PNRR, de care judeţul Bacău poate beneficia în mod direct şi concret.

PNRR este o şansă pe care o are ţara noastră, pe care le-o putem oferi copiilor noştri şi pe care nu avem voie să o ratăm!

Mircea Fechet, deputat al PNL Bacău.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.