Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.5 | Ştefăniţă-Alin Avrămescu - declaraţie politică având titlul "Hidrocentralele, sabotate de ministrul USR al mediului"; | ![]() |
||
|
Domnul Ştefăniţă-Alin Avrămescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei: "Hidrocentralele, sabotate de ministrul USR al mediului". Stimate colege, Stimaţi colegi, Pe 11 septembrie 2025, ministrul Diana Buzoianu a afirmat că România ar putea înlocui cele patru hidrocentrale începute în comunism cu un parc fotovoltaic cu stocare, de opt ori mai ieftin, realizabil chiar în acest an. Numai că o asemenea declaraţie arată nu doar necunoaşterea elementară a domeniului energetic, ci şi o gravă lipsă de responsabilitate faţă de interesele României. Doamna Buzoianu contrazice, prin această declaraţie, toţi specialiştii, atunci când vorbeşte despre rentabilitate, dar mai grav, ignoră rolul esenţial pe care aceste hidrocentrale îl au în echilibrarea sistemului energetic naţional. Spre deosebire de parcurile fotovoltaice, a căror producţie depinde de vreme şi de soare, hidrocentralele asigură stabilitate, echilibrare a vârfurilor de sarcină şi servicii de sistem fără de care România ar intra în colaps energetic. Doamna ministru uită sau, mai bine zis, preferă să ignore că, din 2022, mai multe obiective hidroenergetice au fost declarate, prin Hotărârea CSAT nr. 169 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175, ca proiecte de interes public major, iar CSAT a decis, în aprilie, anul acesta, că finalizarea lor este proiect de siguranţă naţională. Finalizarea acestor hidrocentrale ar aduce o creştere de 10% a puterii instalate pe hidro, în condiţiile în care România are nevoie de fiecare kilowatt produs în ţară pentru a reduce dependenţa de importuri. În plus, aceste investiţii sunt deja realizate în proporţie de peste 75%. A le abandona acum, înseamnă aruncarea la gunoi a miliarde de lei investiţi, dar şi condamnarea românilor la preţuri mai mari şi la nesiguranţă energetică. Din păcate, doamna ministru se aliniază prin această retorică agendei unor ONG-uri, precum Bankwatch, care a blocat lucrările hidro la Răstoliţa, iar în trecut a încercat să blocheze şi exploatarea gazelor din Marea Neagră. În loc să fie de partea statului român şi a cetăţenilor, ministrul mediului alege să se poziţioneze de partea unor grupuri care servesc unor interese obscure. Această atitudine dovedeşte un veritabil sabotaj împotriva intereselor naţionale. Energia hidro, sigur, nu este perfectă, nu este nici gratis, dar este singura care asigură pe termen lung echilibru, stabilitate şi utilităţi colaterale precum regularizarea apelor şi prevenirea inundaţiilor. Panourile solare cu baterii nu vor putea niciodată să ofere aceste servicii. Prin declaraţiile şi deciziile pe care le-a luat, doamna Buzoianu nu doar că a demonstrat necunoaştere gravă a domeniului pe care îl gestionează, dar a arătat şi că este dispusă să sacrifice securitatea energetică a României. Blocarea hidrocentralelor înseamnă blocarea viitorului nostru, perpetuarea haosului şi expunerea ţării la dependenţă şi la facturi insuportabile pentru români. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Mulţumim. În continuare dau cuvântul domnului deputat Daniel-Răzvan Biro, Grupul parlamentar AUR. |


