Dezbateri parlamentare

Domnul Adrian-Felician Cozma:

În continuare, dau cuvântul domnului deputat George-Mihail Neamţu, Grupul parlamentar AUR.

Domnul George-Mihail Neamţu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Distinşi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

România a trecut, zilele trecute, printr-un exerciţiu de regăsire de sine, printr-un moment de sărbătoare: sfinţirea picturii Catedralei Naţionale, la care a participat poporul dreptcredincios şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Patriarhul Bartolomeu.

Ne-am bucurat cu toţii, a fost o zi specială, când şi ateii, preţ de 24 de ore, au devenit subit credincioşi.

Politicienii, însă, mulţi dintre ei, mai ales cei care au minimizat şi au ridiculizat acest proiect, care l-au boicotat în Primăria Bucureşti, de pildă, s-au trezit şi ei brusc foarte mândri de această realizare a Bisericii noastre ortodoxe.

Mintea românului de pe urmă i-a făcut pe aceştia, pe cei care strigau "Vrem spitale, nu catedrale!", să apară, evident, lângă altar, în fotografii de protocol, ca nişte farisei pioşi.

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri şi aplaudă frenetic slujbe, cântece şi jocuri... L-aş putea parafraza pe Eminescu.

Norodul, evident, a rămas afară, zgribulit şi nemângâiat; ipocriţii, însă, s-au grăbit să pozeze lângă iconostas şi tocmai cei care au săpat timp de aproape 35 de ani ideea naţională n-au avut o problemă, n-au avut o jenă să apară lângă sfinţii români zugrăviţi pe frescele acestei superbe biserici.

Intelectuali care au acuzat Catedrala de kitsch, de inadecvare, de "ceauşism ecleziastic" s-au trezit iarăşi foarte, foarte încântaţi şi au descoperit că această construcţie nu este doar o mână de pietre, de cărămizi, de plăci betonate; e vorba de un loc care odihneşte sufletul şi un spaţiu de reculegere al oraşului Bucureşti.

Adevărul este, doamnelor şi domnilor, că această catedrală este o operă a spiritului european, de la Hagia Sophia la Chartres sau Notre-Dame, fiecare oraş al bătrânului continent şi-a fixat centrul spiritual plecând de la o asemenea capodoperă. De la vizionarul Iustinian până la strălucitul Brunelleschi, în Florenţa, marii ctitori ai Evului Mediu au avut în vedere acest exerciţiu de temeinicie, pentru a reconfigura, spuneam, centrul. Centrul oraşului include Catedrala, centrul Catedralei include altarul, centrul altarului include Sfânta Scriptură şi osemintele martirilor.

A fost şi gândul lui Moise, a fost şi gândul lui David, a fost şi gândul lui Solomon - acela de a uni cerul şi pământul, cele văzute şi cele nevăzute.

Să fim bucuroşi de această realizare a poporului român, de această, până la urmă, creaţie. Este vorba de o catedrală care are şi un rol pedagogic, care este şi un instrument civilizator care ne aminteşte de Arca lui Noe. Este un Logos sculptat în piatră.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Mulţumim.