Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2026
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.5 | Florin-Bogdan Velcescu - declaraţie politică despre ceea ce contează; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Velcescu. Se pregăteşte doamna deputat Dascălu. |
|
|
Domnul Florin-Bogdan Velcescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Cam cât de mare este disonanţa cognitivă a celor ce visează arme nucleare pe teritoriul României, dar cu butonul de declanşare în altă ţară, în special mai spre Paris, aşa? Cam cât de mare este disonanţa cognitivă că discutăm despre arme nucleare, dar nu discutăm despre cea mai mare armă nucleară din România, şi anume inflaţia; inflaţia, care, în curând, o să depăşească iarăşi 10%, aşa cum ne anunţă cei de la BNR. Pentru că - nu e aşa? - se întâmplă o problemă în piaţa de combustibili. Toată lumea se uită la ţiţei, toată lumea se uită la petrol, dar nimeni nu se uită la gaz. Cu toate că noi avem zăcăminte foarte importante de gaz, le exploatează alţii sau, eventual, le blochează, pentru că nu putem noi să le exploatăm, şi cu atât mai puţin să le tranzacţionăm la Bucureşti, pentru că - nu e aşa? - trebuie să fie tranzacţionate la Viena, la Berlin, dar nu la Bucureşti. Cam cât de mare e disonanţa cognitivă în momentul în care faci anunţuri de o importanţă strategică enormă în altă ţară, într-o altă limbă? Mă aşteptam să avem discuţia asta la Bucureşti, chiar aici, în această încăpere, şi apoi, eventual, să ne ducem, să povestim prin alte ţări. Dar ce mai e normal în 2026, în guvernarea PSD, USR, PNL, UDMR, minorităţi and company? Pentru că mai sunt şi alţii de pe afară care dau ordine, ei doar au pretenţii. Cam cât de mare este disonanţa cognitivă, în momentul în care nu discutăm despre creşterea veniturilor acestui popor, dar discutăm despre toate birurile, sub orice formă, şi reacţionăm doar atunci când UDMR face presiune. Reacţionăm doar atunci când Viktor Orbán, de la Budapesta, pune presiune pe actuala formă de guvernare a acestei ţări, pentru că - nu-i aşa? - taxele vor scădea doar dacă ies ungurii în stradă. Eu cred că trebuie să fim un pic mai atenţi la aceste nuanţe, pentru că altfel o să ajungem să ne mirăm cum de am rămas fără Ardeal... aşa, din două mişcări de genuflexiuni. Totuşi, cred cu tărie că în România putem discuta şi serios, putem discuta şi aplicat, dar dacă vrem asta. Pentru că mie mi se pare că la momentul ăsta nu vrem. Mi se pare că discutăm despre orice altceva, dar nu despre ceea ce contează. Mai discutăm despre preţul energiei electrice sau despre o altă liberalizare a pieţei? Discutăm despre preţul gazelor sau despre cum facem rost de noi favoruri pentru alţii? Oare cine o să beneficieze de pe urma acestor preţuri? Nu tot OMV-ul? Cine le-o fi mărit redevenţa? A, scuzaţi, nu s-a mărit nicio redevenţă! Hai să fim serioşi! Cred că se poate şi altfel. Mulţumesc. |


