Dezbateri parlamentare

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Doru-Lucian Muşat.

Domnul Doru-Lucian Muşat:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"PNRR - act de trădare naţională şi o nouă metodă de control al statelor UE"

În 2020, guvernatorul Klaus Iohannis anunţa triumfal că România obţinuse aproape 80 de miliarde de euro de la Bruxelles. PNRR-ul României a fost însă de aproximativ 29 de miliarde de euro, iar după renegocieri a ajuns la aproximativ 21 de miliarde de euro.

Până în 2026, România a primit aproximativ 13 miliarde de euro, dintre care 3,5 miliarde reprezintă împrumuturi.

Dar întrebarea pe care nimeni nu o pune este: cât ne-a costat să primim aceşti bani?

PNRR nu a adus doar bani. A adus jaloane şi condiţii. Nu îndeplineşti jalonul, pierzi banii.

Un exemplu este regimul microîntreprinderilor. Plafonul a fost redus succesiv de la 1.000.000 de euro la 100.000 de euro, iar îndeplinirea reformei a fost legată de banii din PNRR.

A calculat cineva câte firme româneşti au fost afectate şi cât a pierdut economia?

Un alt exemplu este energia.

România şi-a asumat, prin PNRR, retragerea unor capacităţi de producţie pe cărbune, iar documentele statului arată că nerespectarea angajamentelor putea pune în pericol până la 1,8 miliarde de euro.

Între timp, energia scumpă a devenit una din marile probleme de competitivitate ale industriei româneşti.

Pentru o companie, diferenţa de preţ la energie poate decide unde construieşte următoarea fabrică şi unde îşi mută producţia.

Câte companii şi-au redus producţia în România? Câte investiţii au ales alte ţări? Câte capacităţi au fost relocate din cauza costurilor mai mari? Acestea sunt întrebări care trebuie puse.

O fabrică pierdută înseamnă locuri de muncă pierdute, taxe neîncasate, furnizori români rămaşi fără contracte şi exporturi mai mici.

De aceea, bilanţul PNRR nu poate fi doar: "Am primit 13 miliarde de euro".

Trebuie să calculăm şi cât ne-au costat condiţiile pentru a primi aceşti bani.

România are nevoie de Uniunea Europeană şi de piaţa unică. Dar apartenenţa la UE nu poate însemna acceptarea oricărei condiţii venite de la Bruxelles.

Altfel, banii europeni riscă să devină un instrument prin care statele sunt obligate să adopte politici chiar şi atunci când acestea intră în conflict cu propriile interese.

Putem fi europeni fără să renunţăm la dreptul de a decide pentru noi. Putem coopera fără să ne supunem. România trebuie să înveţe să spună şi nu. Pentru că, înaintea oricărui jalon, oricărei directive şi oricărui miliard de la Bruxelles, trebuie să existe un principiu: interesul României trebuie să primeze!

Mulţumesc.