Teodor Atanasiu
Teodor Atanasiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 martie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 martie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Teodor Atanasiu - declaraţie politică cu tema: "USL a intervenit prompt ca Parlamentul să nu blocheze justiţia, deşi puterea portocalie avea alte planuri...";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Teodor Atanasiu:

"USL a intervenit prompt ca Parlamentul să nu blocheze justiţia, deşi puterea portocalie avea alte planuri..."

Deşi noi, parlamentarii USL, ne aflăm în protest încă de la începutul acestei sesiuni parlamentare, săptămâna trecută, în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, în care partidele aflate la putere trebuiau să voteze pentru încuviinţarea percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL Mihai Boldea, dar chiuleau pe rupte, am decis, pe loc, să întrerupem protestul nostru, pentru a lăsa justiţia să-şi facă imediat datoria.

Bineînţeles, PD şi aliaţii săi, partide de traiseişti şi şantajişti, ne vorbesc non-stop, de dimineaţa până seara, despre valoroasele şi nemaiîntâlnitele calităţi care le justifică rămânerea la guvernare împotriva voinţei poporului român.

Nu auzim altceva, în prime-time, decât laude gogonate de sine: cât de buni, corecţi, eficienţi şi perfecţi sunt ei, deşi aproape săptămânal mai apare la lumina zilei şi, evident, a cercetării DNA, câte un caz de corupt sau deja penal, de PD-ist aflat în funcţii importante: în administraţie, Guvern sau chiar membru al Parlamentului.

Cazul Boldea este unul jenant, ruşinos şi mai mult decât penibil pentru marele şi curatul partid de buzunar al domnului Băsescu. Potrivit DIICOT, Mihai Boldea face parte dintr-un grup infracţional organizat, constituit din 22 de persoane, alături de un avocat din Baroul Galaţi şi un fost arbitru de la Curtea de Arbitraj Galaţi, care se ocupa cu înşelăciuni în domeniul imobiliar.

Şi cu toate acestea, în loc să se mobilizeze de urgenţă şi în mod exemplar pentru a ajuta justiţia să-şi facă cât mai repede datoria, parlamentarii coaliţiei aflate la guvernare au chiulit în masă, încercând să obstrucţioneze, în mod vădit, cererile urgente ale justiţiei.

În plină iarnă, când toată România zăcea blocată, la propriu, sub munţi de nămeţi, iar românii au rămas zile întregi fără apă, alimente şi curent electric prin trenuri, maşini sau chiar în casele lor, PD-işii se mobilizau ca la starea de război, iar parlamentarii coaliţiei erau aduşi la Parlament cu "viteza luminii portocalii" - avioane speciale, elicoptere etc. - pentru învestirea Guvernului Ungureanu.

La şedinţa în care s-a dezbătut problema deputatului Boldea, aceştia abia dacă au reuşit să-şi strângă forţat şi dezlânat rândurile, şi tot nu adunau numărul necesar cvorumului.

În aceste condiţii, liderii USL au decis pe loc să contribuie, prin parlamentarii săi, la întrunirea imediată a cvorumului, când au constatat că în sala de plen erau prezenţi doar 161 de reprezentanţi ai puterii, în condiţiile în care ar fi trebuit să fie minimum 164.

Apoi s-a văzut că dorinţa PD-istă era cu totul alta, după ce 10 parlamentari ai USL s-au alăturat, votând la vedere, pentru a înlătura orice fel de suspiciuni ulterioare, totuşi, votul s-a prezentat astfel: 147 de deputaţi au votat pentru încuviinţarea percheziţiilor, 17 au votat împotrivă şi 4 voturi au fost anulate.

Când a venit momentul ca Parlamentul României să dea undă verde pentru cercetarea, percheziţionarea şi arestarea unui parlamentar al puterii, o pată imensă pe obrazul instituţiei - şi plantat în Parlament de PD -, cinstita putere a dat bir cu fugiţii şi ne-a lăsat pe noi, cei din USL, să le demontăm laşitatea.

Ba, mai mult decât atât, prezumţia de nevinovăţie a parlamentarului PD-isto-independent, Boldea, e perimată, având în vedere faptul că acesta era deja, de ceva vreme, fugit prin ţările calde.

Deci demersul nostru, al USL, este pe deplin justificat, iar puterea portocalie demonstrează, încă o dată, că îşi apără corupţii şi ilegalii cu cât mai multe subterfugii posibile şi cu toate armele fariseismului din dotare.