Dezbateri parlamentare

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Invit la tribună pe doamna deputat Ana Birchall şi se pregăteşte domnul deputat Tudor Ciuhodaru, PP-DD.

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre rolul special pe care România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, poate şi trebuie să-l joace pentru a asigura un viitor mai bun pentru copiii Europei.

Curând vom aniversa 25 de ani de când România era în atenţia opiniei publice internaţionale pentru modul inacceptabil în care îşi trata copiii. Cu toţii ne-am simţit profund umiliţi şi devastaţi emoţional de imaginile cutremurătoare ale copiilor care trăiau în condiţii absolut inumane, neştiuţi, alături de noi. Ne-am revoltat la acel moment că aşa ceva a fost posibil şi poate că ne-am promis să facem ceva pentru ca o asemenea tragedie să nu se mai poată repeta.

Am petrecut aproape un deceniu încercând să recuperăm decalajul de 60 de ani care ne despărţea de statele civilizate ale lumii în privinţa serviciilor pentru copii. În urmă cu nouă ani, mai corect spus în 2004, am fost declaraţi învingători în lupta cu un sistem de opresiune mai degrabă decât de protecţie a copilului.

Ne-am luptat să creăm servicii, să pregătim specialişti, să inventăm pârghii legislative de susţinere a familiei şi am schimbat din temelii un sistem alimentat de mentalitatea că un copil poate creşte în instituţii ale statului. A fost un proces dureros, dar în care am învăţat mai bine decât orice alt stat european cum trebuie abordată reforma în protecţia copilului pentru a avea un impact real.

În februarie 2012, recunoscând faptul că avem încă foarte mult de lucru pentru a promova drepturile copiilor Consiliul Europei a adoptat o strategie prin care ne propunem să "construim o Europă cu şi pentru copii", în care să promovăm sisteme şi servicii prietenoase pentru copii, să eliminăm toate formele de violenţă împotriva copilului, să garantăm drepturile copiilor vulnerabili, să promovăm participarea copiilor la nivelul Europei, în toate politicile care le influenţează viaţa.

Toate aceste obiective au avut un sens perfect într-o Europă tot mai îmbătrânită, care nu-şi mai poate permite rateuri în asigurarea condiţiilor de dezvoltare a copiilor. Destinul fiecărui copil trebuie să conteze. Dar, din păcate, la nivelul Uniunii Europene, 25 de milioane de copii trăiesc în risc de sărăcie şi excluziune socială. Impactul excluziunii asupra copiilor este copleşitor şi avem nenumărate studii care demonstrează cu cifre cât de mari sunt aceste pierderi şi mai ales faptul că ele sunt irecuperabile.

Pentru România, situaţia este chiar mai dramatică. Avem procentul cel mai mare de copii din Uniunea Europeană care trăiesc în condiţii de deprivare, însemnând 48%. În studiul privind "Bunăstarea copilului din mediul rural" Fundaţia World Vision România arată că unu din zece copii merge la culcare flămând şi că accesul la servicii de bază, precum educaţie, sănătate, protecţie, le este afectat de sărăcie şi de infrastructura precară a serviciilor. Sărăcia afectează în egală măsură copiii din mediul rural, ca şi pe cei care trăiesc în ghetouri sau în familii sărace sau afectate de şomajul din mediul urban.

Şi, în aceste condiţii, de ce ne surprind imaginile cu familii roma cu copii care migrează din România către statele vestice ale Uniunii Europene în căutarea unei vieţi mai bune pentru copiii lor. Ei sunt poate populaţia cea mai mobilă a ţării, dar dacă ar putea, foarte multe familii cu copii ar pleca la rândul lor pentru a încerca să-şi protejeze copiii de sărăcie şi excluziune.

Eşecurile româneşti sau ale altor state europene în privinţa integrării sociale a copiilor au costuri inimaginabile. Fiecare an care trece înseamnă o nouă generaţie de copii, dintre care mulţi se vor integra cu greu şi vor contribui cu puţin la dezvoltarea Uniunii Europene.

Ce avem de făcut? Avem nevoie de o abordare unitară şi de standarde egale pentru toţi copiii Europei. Avem nevoie de mecanisme de implementare a obiectivelor strategice cu privire la copii. Una dintre cele mai importante lecţii ale reformei sistemului de protecţie a copilului din România a fost că nu e suficient să avem strategii care să-şi propună îmbunătăţirea vieţii copiilor, ci avem nevoie de structuri care să fie mandatate să implementeze aceste strategii.

Numai aşa vom putea să asigurăm continuitate, protecţie şi integrare socială pentru grupurile cele mai vulnerabile.

Aceasta este una dintre cele mai importante lecţii ale reformei sistemului de protecţie a copilului din România: nu e suficient să avem strategii care să-şi propună îmbunătăţirea vieţii copiilor, ci avem nevoie de structuri care să fie mandatate să implementeze aceste strategii. Momentul în care România a început să facă progrese reformarea sistemului de protecţie a copilului a fost înfiinţarea unei instituţii mandatate de la cel mai înalt nivel să se ocupe de închiderea instituţiilor rezidenţiale şi de crearea unui sistem model de servicii pentru copiii vulnerabili.

În acelaşi timp, ştim că România trebuie să îşi construiască şi să îşi consolideze o nişă de expertiză în Uniunea Europeană. Ne dorim de mult timp să avem la Bucureşti o Agenţie europeană. Uniunea Europeană este tot mai conştientă de nevoia de a face ceva pentru copii. Dovadă sunt preocupărilor recente ale Consiliului Uniunii Europene şi ale Comisiei de a face o prioritate din bunăstarea copilului, motiv pentru care anticipez că investiţia în copii va deveni un domeniu de interes major.

Expertiza României în domeniul protecţiei copilului este de necontestat. Suntem singurul stat din Uniunea Europeană care a reformat complet sistemul de protecţie a copilului într-un interval foarte scurt. Tot de necontestat e şi faptul că ţara cu cea mai mare populaţie romă care are de suferit din cauza excluziunii sociale este cea mai în măsură să conducă demersurile pentru a găsi soluţii inovatoare pentru integrarea europeană a acestui grup etnic.

Toate aceste elemente ne arată clar că este momentul să ne asumăm un rol mult mai activ în a "construi o Europă cu şi pentru copii". Putem face acest lucru, în opinia mea, prin crearea la Bucureşti a unei Agenţii Europene pentru Copii, Inovare şi Incluziune Socială, care să urmărească implementarea obiectivelor strategice europene.

Această agenţie va funcţiona ca o structură descentralizată a Uniunii Europene, şi va putea oferi expertiză tehnică în domeniul protecţiei copilului, al inovării şi incluziunii sociale. Numai aşa vom putea transforma ceea ce a fost văzut ca o vulnerabilitate majoră, într-un domeniu de expertiză al României. România s-ar poziţiona astfel ca lider la nivel european în privinţa drepturilor copiilor şi a discuţiilor despre reforma instituţională a sistemului de plasament al copiilor vulnerabili la nivelul Uniunii Europene.

Pentru toate acestea trebuie să facem eforturi diplomatice bine articulate pentru a propune şi obţine înfiinţarea acestei Agenţii Europene pentru Copii la Bucureşti. Numai aşa vom putea promova experienţa şi expertiza românească în aceste domenii. Susţinerea viguroasă de către România a creării Agenţiei Europene pentru Copii, Inovare şi Incluziune Socială va da un semnal clar Uniunii Europene cu privire la voinţa autorităţilor române de a aborda, în mod serios, îngrijorările celorlalte state ale Uniunii Europene, cu privire la situaţia copiilor vulnerabili, construind un capital de imagine pentru România.

Un astfel de demers nu implică niciun fel de costuri pentru statul român, ba chiar ne poziţionează pentru a coordona alocarea coerentă de fonduri în vederea asigurării bunăstării copiilor şi a integrării sociale inteligente, pe baze ştiinţifice solide, a celor mai vulnerabile grupuri sociale din Uniunea Europeană.

Agenţia Europeană pentru Copii poate asigura dezvoltarea cooperării între Statele Membre ale UE în domeniul protecţiei copilului, inovării sociale şi incluziunii sociale prin: (a) facilitarea schimbului de informaţii cu privire la bune practici şi soluţii de politici publice; (b) formarea de experţi; sau (c) oferirea de asistenţă specializată structurilor guvernamentale şi locale care doresc eficientizarea fondurilor europene existente în aceste domenii.

Mai mult, Agenţia poate permite dezvoltarea, implementarea şi monitorizarea de proiecte inovative care să asigure atingerea obiectivelor strategiei europene pentru o mai bună protecţie a copiilor din Uniunea Europeană, cu o atenţie deosebită pentru copiii din comunităţile cele mai vulnerabile.

Este necesar şi urgent să creăm mecanisme de monitorizare şi evaluare a modului în care structurile guvernamentale şi europene asigură îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul protecţiei copilului şi incluziunii sociale, (conform Agendei Europene pentru Copii şi Strategia 2020).

În mod evident, Uniunea Europeană nu-şi mai poate permite amânarea sau implementarea precară a priorităţilor pentru combaterea excluziunii sociale a copiilor datorită efectelor devastatoare ale acestora pentru capitalul uman al Europei. Societatea civilă, în special ONG-urile şi instituţiile academice atrag atenţia asupra faptului că sărăcia copilului are implicaţii complexe pe termen scurt şi mediu:

• Are consecinţe morale şi juridice - pentru că sărăcia încalcă dreptul copilului la dezvoltarea întregului său potenţial, în condiţiile în care toate statele membre au ratificat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului;
• Am amintit deja consecinţele sociale - copiii care trăiesc în sărăcie nu pot participa la viaţa socială, la activităţi comune cu prietenii sau la activităţi culturale; pe termen lung ei sunt în risc să perpetueze cercul intergeneraţional al sărăciei;
• Excluziunea are implicaţii majore de sănătate - este dovedit faptul că sărăcia afectează dezvoltarea fizică, emoţională şi psihologică a copilului. Studiile au arătat că gradul de afectare creşte cu durata sărăciei şi poate conduce la deteriorări cerebrale şi la deficienţe lingvistice şi cognitive irecuperabile;
• Iar la nivel macrosocial lipsa de integrare a copiilor are efecte financiare uriaşe - pentru că sărăcia copilului are costuri directe imediate, dar şi pe termen lung: nevoile de îngrijire medicală cresc din cauza stării de sănătate precară, absenteism sau neparticipare şcolară, cu toate consecinţele care decurg din acest fapt. Pentru a vă face o idee cu privire la costurile indiferenţei noastre faţă de copii, aş vrea să amintesc aici un studiu din 2008 al Fundaţiei Joseph Rowntree care aprecia, într-o estimare moderată, că "nota de plată" a Marii Britanii pentru combaterea efectelor pe care le are sărăcia asupra copilului se situa la Ł12 miliarde anual, dintre care circa 60% erau costuri cu serviciile sociale, educaţia şi serviciile judiciare şi penitenciare. La acestea se adaugă o "pierdere" a statului de Ł13 miliarde anual din lipsa contribuţiei financiare a celor care au crescut în condiţii de sărăcie.

Angajamentul Uniunii Europene faţă de combaterea sărăciei copilului se regăseşte în cele mai importante documente strategice ale Comitetului pentru Protecţie Socială al Comisiei Europene cu privire la coeziunea socială, inclusiv în Pachetul privind Investiţiile Sociale (Social Investment Package). Raportul din 7 iunie 2012 al Comitetului pentru Protecţie Socială "Preventing and tackling child poverty and social exclusion and promoting children’s well-being" recomandă Comisiei Europene să facă eforturi pentru prevenirea sărăciei copilului şi pentru promovarea bunăstării sale.

Comitetul notează că pentru a combate eficient sărăcia copilului sunt necesare acţiuni concertate ale instituţiilor publice, inclusiv cele responsabile pentru protecţie socială, muncă, sănătate, educaţie, servicii sociale, locuire, mediu şi justiţie. Aşa cum notează Comitetul, trebuie ca atât la nivelul Uniunii, cât şi la nivel naţional sau subnaţional să existe coordonare orizontală pentru ca acţiunile diferiţilor actori, publici şi privaţi, să fie integrate şi să se potenţeze reciproc.

Urmare a acestui raport, recomandarea Comisiei Europene "Investing în children: breaking the cycle of disadvantage" din 20 februarie 2013 cere statelor membre să "plaseze ferm sărăcia şi excluziunea socială a copilului ca una dintre problemele-cheie ale Strategiei Europa 2020 şi a Programelor Naţionale de Reformă, ca parte integrantă a efortului de reducere a sărăciei şi excluziunii sociale".

Iată de ce, în opinia mea, România trebuie să înceapă urgent demersurile pentru crearea Agenţiei Europene pentru Copii, Inovare şi Incluziune Socială la Bucureşti, iar noi, ca politicieni, avem obligaţia morală de a depune toate eforturile pentru realizarea sa, pentru a rezolva o bună parte din problemele pe care le avem atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

Personal, o să depun toate eforturile pentru ca România să găzduiască această Agenţie Europeană. Pentru mine - nu ascund că este un proiect politic important şi sunt mândră că pentru atingerea obiectivelor vor colabora cu mine Valeriu Nicolae, activist pentru drepturile omului, doamna Mirela Oprea, secretar general al ChildPact, - Coaliţia regională pentru protecţia copilului din regiunea extinsă a Mării Negre şi doamna Daniela Buzducea, director de advocacy al World Vision România.

Şi vă aştept şi pe dumneavoastră, dragi colege şi dragi colegi, să fiţi alături de noi în acest demers.

Vă mulţumesc,

Ana Birchall, deputat Colegiul nr.5, Vaslui.

Şi, pentru stenogramă, voi depune o declaraţie şi puţin mai lungă decât aceasta, având în vedere importanţa subiectului.

Mulţumesc.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă reamintesc că durata intervenţiei este de maximum trei minute şi sunt foarte mulţi colegi înscrişi. Am rugămintea să vă limitaţi la cele trei minute, pentru ca toţi cei care s-au înscris astăzi să citească o declaraţie politică să aibă posibilitatea să o facă.