Dănuţ Aelenei
Dănuţ Aelenei

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 septembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 septembrie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Dănuţ Aelenei - declaraţie politică intitulată "SIE conduce România?";

 

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

De la Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Dănuţ Aelenei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dănuţ Aelenei:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "SIE conduce România?".

Domnul Petru Romoşan, motivat de circumstanţele fulminantei ascensiuni a lui Florin Cîţu, proiectat la vârful României aparent din neant, a efectuat o strălucită analiză jurnalistică, citând numeroase surse cât se poate de credibile, care leagă unele de altele o serie întreagă de personalităţi de prim rang ale României, despre care există indicii temeinice sau chiar probe, în unele situaţii, că sunt fie ofiţeri activi, fie colaboratori ai Serviciului de Informaţii Externe.

Conform acestei analize, premierul Cîţu a fost susţinut în decursul timpului de mai mulţi "naşi".

Unul dintre primii este Daniel Dăianu, ofiţer SIE costumat în finanţist, care, în 2005, a început promovarea acestuia, printr-un aşa-zis grup de finanţişti, pe care îl conducea.

În scurt timp, a fost preluat de ING Bank, condusă de Mişu Negriţoiu, documentat şi el ca fost ofiţer SIE.

A urmat împingerea lui Cîţu în Statele Unite, cu ajutorul lui Mugur Isărescu, şi el SIE, şi al Fundaţiei "Omenia", al cărei prim-vicepreşedinte executiv este Ioan Talpeş, fost director SIE.

În 2016 este adus în PNL, conform lui Romoşan, care, la rândul lui, citează ale surse, de către Lucian Isar, ofiţer SIE, fiul generalului SIE Ion Isar.

Aşadar, conform analizei mai ample sintetizate mai sus, personajul până mai ieri obscur, cu o carieră politică fulminantă, Florin Cîţu, împins în faţă pentru a ajunge preşedintele PNL şi poate chiar preşedintele României, nu este nimic altceva decât un produs al unuia din serviciile de informaţii ale României care, conform legilor statului, ar trebui să aibă o activitate desfăşurată exclusiv în exteriorul statului şi în niciun caz să se implice în politică.

Mergând pe acest fir, se poate ajunge mai departe. Se ajunge la Petrov, zis Traian Băsescu, care şi el este un produs al vechii Securităţi externe, transformată, după decembrie 1989, în SIE. El a fost propulsat în funcţia de primar general al Capitalei, de preşedinte al Partidului Democrat şi, în fine, de preşedinte al României, a slujit cu abnegaţie cauza, trăgând după el şi alţi ofiţeri SIE, unii dintre aceştia fiind chiar superiorii săi din trecut.

În această horă este implicat chiar şi Ludovic Orban, fiul unui ofiţer de Securitate, dar, din păcate, de Securitate internă, şi nu de Securitate externă. Din păcate pentru el, pentru că, iată, acum e abandonat.

Nu este sărit din această schemă nici măcar preşedintele Klaus Iohannis, despre care jurnalistul Albion Marinescu, care s-a documentat intens legat de biografia preşedintelui, susţine că în 1989 avea un nume de cod dat de SIE.

Probabil că acest tur de orizont poate fi lărgit şi aprofundat. Pentru moment, însă, nu aceasta este intenţia mea, ci cu totul alta. Aceea de a atrage cât se poate de serios atenţia asupra uriaşului pericol la care este expusă România. De a fi vândută bucată cu bucată de personaje care, deşi au jurat pe Constituţia acestui stat, îl subminează în fel şi chip, subordonându-l propriilor lor interese dar, în acelaşi timp, intereselor altor state, interesate de oportunităţile multiple pe care le are România.

Dacă tot e trădare - şi încă la un asemenea nivel - e bine ca, mai devreme sau mai târziu şi, dacă se poate, cât încă nu este prea târziu, să afle şi românii despre ce este vorba.

Vă mulţumesc.

Deputat AUR de Constanţa, Aelenei Dănuţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.