|
Domnul Laurenţiu Nistor: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Mai sunt instituţiile publice ale poporului?" Devine mai mult decât jenant de deranjantă slugărnicia posturilor publice de radio şi televiziune faţă de Cotroceni şi guvernul actual! Politizarea totală a postului public de televiziune duce la o situaţie de-a dreptul incredibilă într-o lume democratică, în care printre principalele valori se regăsesc libertatea cuvântului şi a presei, situaţie în care reprezentanţii puterii actuale sunt lăsaţi să-şi dea măsura maximului tupeu de care sunt capabili. Iar aici se include, pe lângă blamarea mogulilor şi a presei care e mai neobedientă puterii, şi tupeul portocaliilor, care se răţoiesc la moderatori de parcă aceştia ar fi de vină de dezastrul în care se află acum ţara, şi care fac un mişto de om needucat, necivilizat, faţă de partenerii de emisiune şi de telespectatorii care mai au naivitatea să se uite în gura unor băsişti autişti, trimişi să strice emisiunile televizate ce ar putea să deranjeze vreun potentat al momentului. Din păcate, prezenţa disproporţionată în favoarea puterii pe toate posturile publice de televiziune, propaganda deşănţată prin care guvernanţii actuali prostesc populaţia, cum că este foarte bine când trăiesc extrem de rău, toate acestea duc la o dezinformare globală, care are un singur obiectiv: perpetuarea eternă şi în mod samavolnic la putere a clanurilor băsiste! Interesant este şi cum au puit posturile de radio şi televiziune! Din două posturi (TVR 1 şi TVR 2) care existau, iniţial, la prima lege a audiovizualului, când s-a pus şi problema finanţării lor obligatorii până şi din banii surzilor şi ai întreprinderilor falimentare, au devenit nu mai puţin de 7. Şapte posturi publice de televiziune controlate de stat, adică de către actuala putere! Şi toate plătite din bani publici, din banii omului de rând, şi din taxa radio-tv, pentru care TVR-urile - intrând aici şi cele cinci posturi regionale! - nu numai că nu prea mai aduc vreun folos spiritual cuiva, dar mai fac şi deservicii majore, prin manipulări în favoarea băsiştilor! Căci, prin prezentarea edulcorată a realităţii, TVR-ului deturnează conştiinţele şi siluieşte Constituţia, deontologia rămânând aici doar un cuvânt de care se folosesc făţarnicii numai când le convine. Art.31 din Constituţie referitor la dreptul la informaţie este făcut arşice de către posturile publice de radio şi televiziune. Alin.(2) al articolului antepomenit, prin care autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, nu este respectat aproape niciodată, ba, din contră, dezinformarea a devenit un modus operandi al puterii băsiste! Alin.(4), prin care mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice, este călcat în picioare, pur şi simplu, corectitudinea informaţiei fiind doar o himeră în TVR. Alin.(5), care stipulează expres că serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome şi că ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă, este interpretat doar în favoarea puterii băsiste, opoziţia fiind rara avis pe ecrane. TVR-ul nu numai că face concurenţă neloială celorlalte posturi naţionale de televiziune, dar face şi o risipă enormă de bani publici pe tot felul de inepţii, iar numărul angajaţilor TVR şi salariile sunt mai mari decât cele de la posturile omoloage private şi nu se justifică. Numărul de salariaţi ai posturilor publice de radio şi televiziune depăşeşte numărul de lucrători pe i-au avut, la un moment dat, IMGB-ul, Uzinele Republica, 23 August, ori alte mari fabrici care chiar prestau ceva util societăţii româneşti. Iar ce acuzaţii se îndreaptă contra TVR-ului sunt valabile şi pentru radioul public, şi acesta multiplicat în enşpe posturi, pe care nu le mai ascultă cam nimeni. Valorile pe care le pretind posturile publice de radio - credibilitate, calitate, independenţă, respect faţă de public - au rămas doar pe hârtie şi se mai pot regăsi scrise numai pe site-ul Radio România. În rest, cum zicea Shakespeare, "e doar tăcere..." Cred că se impune să gândim o nouă lege prin care să se abroge obligativitatea plăţii de către populaţie şi firme a abonamentelor radio-tv, iar emisiunile să fie codate. Nimeni nu mai trebuie să fie obligat - om de rând sau firmă - să plătească vreun ban pentru nişte servicii execrabile, subordonate puterii. Este inacceptabil să mai şi plăteşti ca să fii prostit pe faţă, pentru servicii de care nu vrei să beneficiezi sau pentru nişte servicii care nu-ţi fac decât deservicii. Vă mulţumesc.
|