Octavian Bot
Octavian Bot

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 martie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 martie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Octavian Bot - declaraţie politică cu privire la "Prostia, faţă în faţă cu imunitatea";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Octavian Bot:

"Prostia, faţă în faţă cu imunitatea"

Cazul deputatului Mihail Boldea ridică serioase semne de întrebare cu privire la competenţa şi profesionalismul unor instituţii fundamentale ale statului de drept.

Mulţi dintre cei chemaţi sau nechemaţi să comenteze cazul deputatului PDL s-au acoperit de ridicol. Văzându-i şi auzindu-i, mi-a venit în minte piesa lui Teodor Mazilu, "Proştii sub clar de lună". Pentru orice om cu scaun la cap, este limpede că Boldea nu a plecat din ţară pentru că avea imunitate parlamentară.

Mulţi s-au repezit să spună că prevederea din Constituţie, conform căreia deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, trebuie eliminată. Dacă nu ar exista o astfel de prevedere, am asista la o serie de abuzuri, deputaţii şi senatorii din opoziţie ar fi mereu "vânaţi" şi şicanaţi. În orice ţară democratică există o asemenea măsură. Este o măsură menită să preîntâmpine unele abuzuri.

Deputaţii şi senatorii, însă, pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate.

Nimeni şi nimic nu-i oprea pe procurori să-l urmărească şi să-l trimită în judecată pe Boldea.

Prima măsură care trebuia luată era interdicţia de a părăsi ţara. Nu era nevoie de nicio aprobare.

Explicaţia procurorului general al României este stupefiantă prin prostia sa. Laura Codruţa Kovesi ne spunea că nu putea fi luată măsura interdicţiei pentru că s-a cerut încuviinţarea Camerei Deputaţilor şi astfel s-ar fi încălcat Codul de procedură penală, pentru că s-ar fi luat două măsuri în acelaşi timp.

Procurorul general este într-o gravă eroare care o acoperă de ridicol. Cererea adresată Camerei Deputaţilor nu înseamnă măsură luată. Pentru o asemenea aberaţie, procurorul general trebuie să-şi dea demisia.

Nici Monica Macovei nu este mai prejos, tunând şi fulgerând împotriva imunităţii parlamentare.

Cel care-i întrece pe toţi în prostie este purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu-Cotoi, care a găsit opoziţia vinovată, deoarece nu vrea să modifice Constituţia. "Cotoismele" deputatului frizează penibilul.

Din panoplia celor care s-au făcut de râs nu putea lipsi Traian Băsescu.

Domnul preşedinte şi-a găsit de lucru, căutându-l pe Boldea prin Africa. Nu e treaba preşedintelui să localizeze şi să urmărească infractorii. Treaba lui este să existe instituţii care să funcţioneze normal, legal şi profesionist. Traian Băsescu, dacă nu ştie să facă ceea ce-i cere funcţia, încearcă să facă pe detectivul.