|
Domnul Korodi Attila: Mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că nu există cetăţean din România care n-a auzit câte ceva despre proiectul Roşia Montană. Nu trebuie neapărat să fie politician sau activ în sfera publică, nici apărător înfocat al mediului. Fiecare are o opinie pro sau contra, formată ori în urma cunoaşterii amănunţite a proiectului sau în urma informărilor apărute în presă. Eu am avut ocazia să urmăresc proiectul îndeaproape, mai întâi ca secretar de stat la Ministerul Mediului şi al Gospodăririi Apelor, apoi ca ministru la Ministerul Mediului şi al Dezvoltării Durabile. Mai mult, din câte ştiţi, eu am fost ministrul care în septembrie 2007 a suspendat procedura de evaluare a raportului studiului de impact asupra mediului. Decizia luată atunci a părut pentru foarte mulţi ca o decizie controversată, dar susţin şi acum că a fost decizia cea mai corectă şi tocmai în spiritul legii şi al transparenţei, lucru confirmat şi de justiţia română. Nu puteam să dau undă verde pentru un proiect care nici măcar din punct de vedere procedural nu îndeplinea stricteţea legii, nemaivorbind de foarte multe elemente ale proiectului tehnic care reprezintă puncte slabe ale proiectului şi care probabil, dacă nu se vor lua alte decizii de corectare, vor face mult mai rău mediului înconjurător. Ştim că în 2010, Ministerul Mediului a reluat procedura de evaluare a raportului studiului de impact asupra mediului. Ştim că Roşia Montană Gold Corporation a cheltuit bani mulţi pentru promovarea proiectului, pentru a convinge opinia publică că ei nu vor face niciun rău mediului. După cum ştim foarte bine, proiectul constă în deschiderea celei mai mari exploatări aurifere la suprafaţă prin cianurare din Europa, care ar cuprinde câteva cariere deschise şi uzine de prelucrare cu cianuri a aurului, argintului, iar nu departe de cariere va fi un iaz de decantare a substanţelor chimice, cu suprafaţă mai mare de 350 de hectare. - Una din principalele temeri cu privire la acest proiect este legată de un posibil accident ecologic, asemănător celui de la Baia Mare din anul 2000, când ruperea unui baraj a iazului de decantare a dus la poluarea cu cianuri a Tisei şi a Dunării, moartea a 1200 de tone de peşte şi contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni. Temere justificată. Nu degeaba Parlamentul European a votat pentru interzicerea tehnologiilor de extracţie pe bază de cianură. De altfel, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, nici nu putem vorbi de un "proiect" minier, ci mai degrabă asistăm la un proiect industrial apropiat industriei materialelor de construcţii, întrucât operaţia de extragere a minereului aurifer nu se face prin metode clasice de către mineri, ci direct la suprafaţă, prin dislocarea (aşa-numita operaţie de "puşcare") a muntelui, urmată de transportul şi concasarea minereului aurifer şi separarea aurului - prin cianurare - în recipiente speciale. Spuneam la început că nu există un cetăţean român care să nu fi auzit de proiectul minier Roşia Montană. Dar este cineva care a auzit între scandalurile actuale politice sau de mimare a dezbaterii pro şi contra pe problema gazului de şist, că în comisia de avizare tehnică la nivel de experţi s-a finalizat procedura de evaluare asupra mediului? Se pare că suntem în situaţia în care în această săptămână comisia de evaluare cu membrii delegaţi conform procedurii la nivel de secretari de stat va reconfirma avizul favorabil şi se va trimite Guvernului României pentru aprobare. Asta da transparenţă, asta da argumentare pro şi contra asumată. Dacă am trăi într-o lume ideală, într-o Transilvanie şi bazinul Dunării de Jos nelocuite şi Roşia Montană Gold Corporation ar respecta tot ce promite şi chiar nu ar dăuna mediului, am putea să ne bucurăm şi noi, că doar proiectul are şi un impact economic. Doar că tot ceea ce promite compania există doar în teorie. Nu sunt dovezi practice că se poate respecta şi că nu se va întâmpla o catastrofă similară celei de la Baia Mare. După opinia mea, om conştient de mediu, nu se dă drum liber la un proiect al cărui impact asupra mediului poate fi devastator şi care va lăsa o cicatrice pe harta ţării noastre şi a Europei pentru două-trei secole, cu asumarea punerii în joc a unei avuţii însemnate a cetăţenilor români pentru interese private. Mulţumesc.
|