Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/2017
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.9 | Nicolae Georgescu - intervenţie cu titlul "10 mai - Ziua Regalităţii"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Urmează domnul deputat Nicolae Georgescu, de la PSD. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "10 mai - Ziua Regalităţii". 10 mai este o zi care trece aproape neobservată pentru mulţi dintre noi. Şi totuşi, ziua de 10 mai este una căreia ar trebui să-i acordăm atenţia cuvenită, pentru că o astfel de zi face ca patriotismul să fie mult mai treaz. De ce spun asta? Fiindcă la 10 mai este momentul în care România aniversează evenimente importante, spunem - aşa cum şi colegii de dinainte au folosit termenul - având o semnificaţie triplă. Ziua de 10 mai este momentul în care, în 1866, Carol I păşeşte pentru prima dată în capitala ţării, moment în care depune jurământul în faţa Parlamentului. A fost cea mai lungă domnie a Ţării Româneşti, o domnie care a marcat o etapă de mari progrese în plan economic, demografic, politic, social, administrativ şi cultural. Prin efortul său, peste alţi 11 ani, aşa cum s-a mai amintit de la această tribună, la aceeaşi dată, statul român îşi obţine independenţa. La 10 mai 1877, Carol I semnează Decretul de independenţă al statului român. De ce ziua de 10 mai se numeşte Ziua Regalităţii? Pentru că tot pe 10 mai, în 1881, România devenea regat. Carol era încoronat Rege al României. Evenimentul era atunci sărbătorit cu mult fast de toţi românii, printr-o ceremonie devenită simbolică pentru Bucureşti, "Bătaia cu flori de la şosea". În plus, din 1867 până în 1947, Ziua Naţională a României era pe 10 mai, până când regimul comunist a venit la putere. Ce se întâmplă în prezent? Mi se pare că această zi nu stârneşte foarte mult interes. Da, a fost proclamată, ce-i drept, sărbătoare naţională, prin Legea nr. 103 din 14 mai 2015, care hotărăşte ca ea să fie celebrată prin organizarea de manifestări cultural-artistice. Dar simt că a rămas doar o simplă lege, un lucru pur oficial, scris pe un act normativ ce nu stârneşte deloc emoţie. Şi mi-aş dori ca acest lucru să se schimbe. Pentru că 10 mai este o amintire cu o deosebită semnificaţie istorică. O amintire pe care trebuie să o păstrăm, chiar dacă trăim vremuri în care încercăm tot mai mult să ne modernizăm. Da, este corect să ne modernizăm. În tot acest proces de modernizare însă nu avem voie să ne ignorăm istoria, valorile şi tradiţia. Toate acestea fac parte din noi, iar fără ele nu am fi oamenii din prezent. Aşadar, vă invit să ne amintim. Să ne amintim şi să fim mândri de toţi cei care au pus o cărămidă la formarea României libere şi democratice. Daţi-mi voie, înainte de a încheia, să vă spun că mă simt extrem de mândru că am ocazia să vorbesc de la tribuna Camerei Deputaţilor, tribună de la care, în urmă cu 140 de ani, Mihail Kogălniceanu proclama independenţa României. Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat Georgescu Nicolae, Argeş. |
|
|
Domnul Marian-Cătălin Predoiu: Mulţumesc şi eu. |


