Daniel Olteanu
Daniel Olteanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.160/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Daniel Olteanu - declaraţie politică: "Există fonduri pentru toate autostrăzile Moldovei";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Olteanu, Grupul ALDE, vă rog.

Se pregăteşte domnul Ion Spânu, de la PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am să încep discursul meu de astăzi cu un citat, şi anume "Aceasta este logica politicii de coeziune, cu cât eşti mai bogat, cu atât primeşti mai puţin". Sunt cuvintele doamnei Corina Creţu, comisar european pentru politică regională, în contextul unei veşti excelente pentru România - alocarea din fondurile de coeziune va creşte cu peste 7 miliarde de euro în beneficiul României, în perioada 2021-2027.

Doamna comisar european oferă un exemplu grăitor şi subliniază faptul că România, în rolul celui sărac, va primi 300 de euro pe cap de locuitor, în timp ce Olanda, în rolul celui bogat, va primi 13 euro.

Am ţinut, stimaţi colegi, să accentuez modul în care înţelege Comisia Europeană să implementeze politica de coeziune, o abordare total diferită de a tuturor guvernelor de la Bucureşti, de-a lungul timpului. De ce? Pentru că guvernele de la Bucureşti au denaturat înţelesul noţiunii de "coeziune" în aşa măsură încât fondurile au ajuns tot la bogaţi, fiind luate de la săraci. Coeziune, pentru guvernele de la Bucureşti, a însemnat ca, în domeniul marilor proiecte de infrastructură, din 100 de euro, săracii din Moldova să primească 1% - judeţul Vaslui aproape 0 -, în timp ce regiunea Bucureşti şi judeţele bogate să aibă parte de miliarde de euro.

Suntem departe de Europa, stimaţi colegi, nu doar în ceea ce priveşte fondurile pe care le avem, ci mai ales modul în care le împărţim. Pentru că, dacă avem în vedere al doilea criteriu, suntem la nivelul unei dictaturi a bogaţilor.

Avem 7 miliarde de euro în plus, între 2021 şi 2027, iar punctul meu de vedere este că acest surplus trebuie să ajungă integral în Moldova şi în regiunile sărace. Autostrăzile Moldovei, nu una, ci toate, inclusiv Tişiţa-Albiţa, au - fie şi parţial - finanţarea asigurată, fiind timp până atunci să refacem toate studiile necesare, să finalizăm proiectele şi documentaţiile, inclusiv să se finalizeze procedura de atribuire a lucrărilor. Şi nu doar autostrăzile, ci şi portul Galaţi, şi canalul Siret-Bărăgan, şi multe altele.

Este revoltător modul în care, periodic, se anunţă iniţiative de mari proiecte de infrastructură propuse de Ministerul Transporturilor, tot în Bucureşti şi în judeţele bogate. 1,4 miliarde de euro, şi încă un miliard de euro, şi încă 100 de milioane de euro. Asta, în timp ce pentru o variantă ocolitoare - 28 de milioane de euro, în lipsa căreia e ştrangulat un oraş de 60.000 de locuitori, Bârladul - am aşteptat 40 de ani.

Vrem să dezvoltăm economic zonele lăsate în urmă sau vrem să susţinem distracţia cu banii săracilor? Facem stadioane în Bucureşti, pentru că vrem campionat european de fotbal în Capitală. Foarte bine. Facem metrou în Bucureşti, pentru că vrem suporteri care să ajungă repede la aceste stadioane noi. Facem linie ferată pentru acelaşi eveniment fotbalistic, în timp ce pentru stânga Siretului avem o singură strategie - depopulare, sărăcire continuă. Asta arată că noi nu am învăţat nimic din politica europeană de coeziune - mai mult pentru săraci, mai puţin pentru cei bogaţi.

Nu ne mai puneţi să alegem între o autostradă sau alta, pentru că, iată, sunt fonduri europene pentru toate autostrăzile Moldovei, inclusiv Tişiţa-Albiţa.

Vă mulţumesc.

Deputat ALDE de Vaslui, Daniel Olteanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc.