Mihai Ioan Lasca
Mihai Ioan Lasca

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică având titlul "Distrugem România ca să reconstruim Ucraina!";

 

Domnul Lucian Nicolae Bode:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Continuăm seria intervenţiilor cu deputaţii neafiliaţi.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Mihai Ioan Lasca.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc.

"Distrugem România ca să reconstruim Ucraina!"

Dragi români,

Venim după o lună de proteste ale fermierilor şi transportatorilor români, proteste pentru care s-au găsit doar soluţii de peticire şi de amânare a deznodământului, mai exact falimentarea agricultorilor şi a companiilor de transport autohtone.

La nivel global, protestele fermierilor sunt o reacţie la politica verde implementată în tot Occidentul sub pretextul schimbărilor climatice, cu scopul de a redistribui terenurile agricole, de la micii fermieri la marile corporaţii.

Însă când discutăm despre problemele fermierilor români, nu avem cum să nu punem punctul pe "i". Suntem singura ţară din zonă care nu doar că permite tranzitarea produselor agricole ucrainene, dar şi importul acestora. De aproape doi ani de zile România este pur şi simplu invadată de aceste produse modificate genetic, neconforme cu standardele agricole ale Uniunii Europene, dar ieftine şi, prin urmare, preferate de piaţă.

Şi pentru că nu era suficient, în septembrie 2023, ministrul transporturilor ne comunică că s-a angajat în faţa ucrainenilor să accelereze tranzitul cerealelor din Ucraina de la două la 4 milioane de tone pe lună, blocând practic canalul Sulina, perturbând major portul Constanţa, dar şi transportul terestru.

Acestea sunt problemele despre care nimeni nu vrea să discute, nici presa, nici autorităţile, nici măcar liderii autodesemnaţi ai protestatarilor.

Dragi români,

E momentul să conştientizaţi că actuali guvernanţi sunt simple marionete, complet decuplate de la nevoile poporului.

Vedem cum, în ultimele luni, preşedintele României străbate organizaţiile internaţionale făcând lobby pentru fonduri mai mari acordate Ucrainei. A ieşit din concediu doar cât să reitereze sprijinul ferm al României pentru Ucraina.

Proiectul de ţară a lui Iohannis este acum "Reconstrucţia Ucrainei".

În urmă cu un an, şi acest Parlament a adoptat o declaraţie privind necesitatea participării semnificative a României la eforturile viitoare de reconstrucţie post-conflict a Ucrainei.

Uniunea Europeană a alocat, până în acest moment, fonduri de peste 67,7 miliarde de euro pentru un stat - atenţie! - nemembru, Ucraina. Aceste fonduri provin din bugetul comun al Uniunii Europene, buget la care România a contribuit de la acceptarea sa, în urmă cu 17 ani, cu peste 27 de miliarde de euro.

Toate fondurile primite de la Uniunea Europeană au fost condiţionate de cedarea suveranităţii naţionale.

Din acest motiv, în acest moment, guvernanţii noştri sunt pur şi simplu funcţionari ai Bruxelles-ului, nu reprezentanţi ai statului român. Prioritatea lor este Ucraina sau orice alt obiectiv al agendei globaliste, trasat de Comisia Europeană, nicidecum nevoile românilor.

Dragi români,

E timpul să începeţi să conştientizaţi nivelul de trădare pe care îl exercită actualii guvernanţi şi să vă implicaţi activ în eliberarea ţării de sub jugul străin, în renaşterea României şi redobândirea suveranităţii totale!

Deputat Mihai Lasca, Partidul PPR - Patrioţii Poporului Român.