|
În continuare dau cuvântul subsemnatului. (Coboară la tribună.) Stimaţi colegi, Ziua de 22 decembrie are o încărcătură istorică, emoţională şi identitară uriaşă pentru România. Să ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa curajului românilor care, în decembrie 1989, au ieşit în stradă şi au ales demnitatea în locul umilinţei, libertatea în locul fricii, adevărul în locul minciunii comuniste. Decembrie 1989 reprezintă momentul care a schimbat definitiv parcursul României. Prin credinţa şi voinţa românilor care nu au mai suportat umilinţele regimului comunist, ţara noastră s-a îndreptat ireversibil spre democraţie, un drum pe care ni l-am asumat de aproape trei decenii şi jumătate. În România, în mod dramatic, în decembrie 1989, comunismul nu a putut fi îndepărtat decât după ce, până în ultima clipă, s-a dedat la violenţe, abuzuri şi crime, aceleaşi arme care au dus la instaurarea lui la putere. Sângele vărsat şi vieţile jertfite pentru libertate nu pot fi date uitării, iar sacrificiul eroilor care ne-au eliberat de tirania comunismului va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră naţională. Astăzi, trebuie să le fim recunoscători acelor tineri, acelor oameni simpli, acelor familii care şi-au asumat riscul suprem pentru ca România să fie liberă. Ei au făcut posibilă renaşterea unei naţiuni care se întoarce la valorile sale creştine, la tradiţiile sale, la identitatea sa. Cel mai nobil mod prin care îi putem onora pe cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem fi liberi este de a proteja democraţia şi statul de drept. În faţa provocărilor lumii moderne, datoria noastră este să apărăm libertatea câştigată cu sânge, să apărăm Constituţia şi instituţiile ţării, să apărăm valorile care ne unesc ca popor. România anului 2025 trebuie să fie România unităţii, nu a urii. România respectului, nu a dezbinării. România dezvoltării, a credinţei şi a mândriei naţionale. Astăzi, românii au dreptul la liberă exprimare, fără frica cenzurii sau a represiunii. Astăzi, românii îşi pot afirma credinţa, liber, fără frică şi fără cenzură. Astăzi, românii pot cânta imnuri patriotice şi colinde care odinioară erau interzise. Astăzi, putem ridica monumente şi statui în memoria celor pe care comunismul a încercat să îi şteargă din istorie, oameni mari ai neamului care au fost condamnaţi, persecutaţi, ucişi sau interzişi doar pentru că au crezut în România. Astăzi, românii se pot prezenta la vot liber, îşi pot exprima opţiunea politică fără presiune, fără teroare, fără a fi forţaţi să mimeze adeziuni. Iar acest drept trebuie apărat în fiecare zi. De aceea, în acest Parlament, în această zi sfântă a libertăţii, spun răspicat: datoria generaţiei noastre este să apărăm moştenirea Revoluţiei Române şi să ne asigurăm că niciodată, sub nicio formă... (I se întrerupe microfonul.) (Revine la prezidiu.) Vedeţi? Prima condiţie - egali toţi în faţa Regulamentului şi a legii. Vă mulţumesc.
|