Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Hlinschi Mihai. Este prezent? Aveţi cuvântul.

Urmează doamna Leonida Lari.

Apoi, de la PUNR, domnul Chichişan. Nu este prezent.

Domnul Marian Ianculescu este prezent.

Aveţi cuvântul, domnule Hlinschi.

Domnul Mihai Hlinschi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor,

De la Revoluţia din 1989 au trecut mai bine de 8 ani şi, după entuziastmul din 1990, am crezut, în mod naiv, mulţi dintre noi, că în 2 -3 ani puterea noastră de muncă şi regenerare va fi canalizată în direcţia refacerii ţării spre o viaţă mai bună pentru toţi. Din păcate, nu a fost să fie aşa, şi de vină este toată societatea românească, care a fost lovită în esenţa ei. Dintr-o societate bolnavă din anii socialismului victorios a devenit o societate foarte bolnavă din anii de tranziţie şi post-tranziţie. Vina aparţine, însă, în primul rând clasei politice româneşti, care se pare că este şi mai bolnavă decât restul societăţii. Altfel nu se explică cum de nu se înţelege că interesul naţional are prioritate şi că, în faţa acestuia, trebuie să ne închinăm cu toţii, indiferent cine deţine puterea, care este ceva efemer şi nu corespunde nici unui algoritm care, la rândul lui, nu corespunde nicicum votului exprimat de electorat, ci doar intereselor unor grupuri restrânse şi eterogene de oameni.

Anul 1997, din păcate, a fost un eşec pentru guvernarea care a luat puterea în 1996. Şi aceasta nu ar fi cine ştie ce dacă nu ar târî după sine întreaga ţară, care a ajuns la limita suportabilităţii. Şi nu mă refer la cele câteva mii sau zeci de mii de îmbogăţiţi ai tranziţiei şi post-tranziţiei, nici la cei din pătura superioară a clasei mijlocii. Eu mă refer la milioanele de români care se gândesc cu ce să-şi cumpere pâinea pentru a doua zi, ca să nu mai vorbesc de carne, lapte, legume, îmbrăcăminte şi altele, sau, ferească Dumnezeu, de îmbolnăvirea cuiva din familie.

După o cădere economică în anii 1991 - 1992, şi chiar 1993, a urmat o scurtă perioadă de stabilizare economică în 1994 şi o nesemnificativă creştere economică din 1995 - 1996, după care, spre marea noastră dezamăgire şi în pofida promisiunilor făcute, în 1997 am înregistrat din nou o scădere economică dramatică, care a dus la o scădere şi mai dramatică a nivelului de viaţă, care este acum la numai 70% din ceea ce era la sfârşitul lui 1996, în momentul preluării puterii de către actualul Executiv.

Ni s-a spus că în a doua parte a anului 1997 vom începe să trăim mai bine. Apoi ni s-a spus că se amână pentru anul 1998 momentul când va începe să ne fie mai bine. Acum ni se spune că în 1998 nu se pune problema să trăim mai bine şi măcar se recunoaşte deschis eşecul şi se minte mai puţin ca înainte.

Acum, doar ministrul agriculturii şi alimentaţiei mai face declaraţii triumfaliste, lăudându-se cu recolta mare de cereale din 1997, de pe ogoarele ţării, însămânţate în toamna lui 1996, sub guvernarea Văcăroiu.

În loc de discursuri triumfaliste, domnul Gavrilescu ar face mai bine dacă acum, în luna martie, ar avea timp să observe pământul ţării, în mare parte necurăţat de coceni, nearat, neînsămânţat sau nepregătit pentru însămânţările de primăvară. Acesta este rodul uşor vizibil al politicii domniei sale faţă de agricultură în anul 1997.

Consider că pentru greşelile Guvernului în 1997 şi neîndeplinirea programului de guvernare şi a promisiunilor făcute public în faţa Parlamentului şi, deci, în faţa întregii ţări, cineva trebuie să răspundă. Şi acel cineva este, în primul rând, domnul Victor Ciorbea, şeful actualului Executiv.

Domnilor, lăsaţi cearta! Faceţi un Guvern credibil, cu un prim-ministru capabil să ia acele măsuri care să ducă la redresarea ţării şi ai cărui miniştri să nu mai primească sarcini de la domnul Ion Diaconescu.