|
Domnul Radu Liviu Bara: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul intervenţiei mele de astăzi este "Terorismul şi posibilitatea de a munci în străinătate". 11 septembrie 2001. Două avioane pilotate de sinucigaşi pline cu oameni nevinovaţi lovesc "inima" Americii, distrugând clădirile World Trade Center, unele din cele mai importante clădiri din lume. 11 martie 2004. Alţi alienaţi mintal adepţi ai teroarei lovesc cu premeditare într-o majoritate care îşi asigura cu multă sudoare existenţa, aruncând în aer o mulţime de trupuri ale unor oameni care se îndreptau, matinal, spre locurile de muncă. Aşadar, criminali absurzi şi ticăloşi au coborât de la ţinte precise, explicite, cum a fost la New York, la anonimi, spanioli sau străini, din trenurile care îi purtau spre locurile unde îşi câştigau pâinea zilnică. Prin această lovitură, terorismul şi-a arătat încă odată chipul hidos, astfel încât orice fiinţă umană din orice colţ al lumii poate fi o posibilă victimă. Din păcate, şi România a fost şi este în doliu. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în atentatul de la Madrid au fost şi 14 români. Alţii sunt în stare gravă, iar spaima morţii pluteşte încă pe deasupra mai multor familii care cer îndurare de la Dumnezeu. Tot ce s-a petrecut în Spania a declanşat durere, lacrimi, revolte şi uimire. Oameni din toate colţurile lumii au protestat, au participat la mitinguri ale tăcerii, au aprins lumânări în amintirea victimelor, iar familiile îndoliate şi-au îngropat morţii. Din păcate pentru unii dintre români, tristul eveniment nu a avut darul de a ne uni, a protesta şi a încerca să găsim orice mijloace de luptă contra terorismului, ci a prilejuit un eveniment de dezbinare, în care ura a făcut încă odată să întunece minţile unor politicieni, ziarişti sau a unor analişti politici, care văd în actuala Putere un duşman permanent. S-a ajuns până acolo încât s-a acreditat ideea că dacă românii şi-ar fi găsit locuri de muncă în ţară nu ar mai fi plecat în Spania sau aiurea pentru a munci şi a câştiga un ban. Această situaţie redusă la absurd ne-ar conduce la ideea că dacă Guvernul Năstase nu ar fi reuşit să elimine vizele Schengen nu ar fi existat victime româneşti în Spania. Vreau să amintesc că în toate ţările lumii lucrează cetăţeni ai altor ţări. Există tratate bilaterale între ţări în care se stipulează şi asigurarea unor locuri de muncă în condiţii egale între ţările semnatare. Că există şi oameni care lucrează ilegal într-o ţară sau alta, este altceva, dar excepţiile întăresc regula. Între România şi Spania există un astfel de tratat şi este respectat întocmai. Dacă, dintr-un motiv sau altul, un accident de muncă, de transport sau boală profesională ar conduce la decesul unui spaniol care lucrează în România, vina ar fi a Guvernului spaniol că nu a asigurat locuri de muncă suficiente spaniolilor? Este de râs acceptarea acestei idei, aşa cum de râs este şi poziţia celor care au lansat-o. Domnilor din Opoziţie, Vă place sau nu, viaţa merge înainte. Românii vor pleca să lucreze în străinătate, aşa cum străinii vor veni să lucreze la noi; românii vor pleca să viziteze ţări străine, aşa cum străini vor veni să viziteze România, şi plecarea la lucru sau plecarea în scop turistic în altă ţară reprezintă un risc pe care fiecare şi-l asumă. Cât despre faptul că nu există locuri de muncă suficiente în ţară, nu este o noutate, dar cred că nu există ţară în care aceste locuri de muncă să fie suficiente, aşa că nu văd de ce România ar fi o excepţie. Că în unele ţări salariile sunt mai bune decât la noi, acest lucru este asumat cu luciditate de Guvernul Năstase, care, chiar prin vocea primului-ministru, îndeamnă oamenii să apeleze la Oficiul pentru Migraţie a Forţei de Muncă, înfiinţat la nivelul Guvernului, pentru a li se găsi locuri de muncă în străinătate. De altfel, toţi cei care au lucrat în străinătate fac apel la Guvern să li se permită în continuare să îşi caute locuri de muncă, la fel ca şi alţii care nu au lucrat încă afară, dar îşi doresc enorm acest lucru. Concomitent cu acest îndemn, Guvernul promite înfiinţarea de locuri de muncă în ţară astfel încât în fiecare familie să existe cel puţin un salariat. Cunoscând seriozitatea Guvernului Năstase, sunt convins că promisiunile se vor transforma în practică. Vă mulţumesc.
|