Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

De la PSD cine este prezent? Domnul Tărniceru, cumva? Poftiţi. De la liberali cine este? Ia să vedem în ce ordine sunteţi aici? Domnul Strungă şi dumneavoastră, domnul Ciopraga. Poftiţi.

Domnul Gheorghe Chiper:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Subiectul acestei declaraţii are în vedere o problemă comună tuturor colectivităţilor locale, care a căpătat dimensiuni naţionale, extrem de neagreată în toate mediile socio-umane şi extrem de agresivă asupra mediului nostru ambiant şi a imaginii României în lume. Este vorba de lipsa de curăţenie, de invazia gunoaielor, de prezenţa deşeurilor de plastic şi hârtie pretutindeni pe unde circulăm şi muncim. Ceea ce se aruncă pe marginea şoselelor şi căilor ferate, în parcuri şi pe păşuni, pe văile apelor şi în zonele de agrement, în spaţii publice şi chiar în multe incinte particulare, a devenit o stare de fapt şi de spirit, a ajuns să ne definească, să ne reprezinte şi să ne redea măsura delăsării noastre în gospodărirea localităţilor, a infrastructurii de transport naţional şi judeţean, a cadrului nostru natural, în genere.

Pentru că, se ştie, asemenea factori care ne poluează mediul sunt peste tot, nu există excepţii nici pentru a întări regula, nu poate nimeni să-şi aroge vreo experienţă pozitivă în acest sens. Deşi, trebuie să menţionez, iniţiative au existat - mai ales în preajma campaniei electorale - există şi un cadru legislativ care permite şi chiar înseamnă la acţiune pentru păstrarea curăţeniei. S-a creat chiar o reacţie colectivă a cetăţenilor pentru nepăsarea celor care nu-şi exercită atribuţiile pe linia curăţeniei.

Şi totuşi, cum ştie fiecare, suntem ţara cea mai invadată de pungi şi sticle de plastic şi alte resturi nedegradabile biologic. Ele vor dăinui deci şi în perspectiva aderării noastre la Uniunea Europeană, vor fi peste tot, ca dovezi ale "calităţii" noastre de buni gospodari, vor fi faptul inedit care-i va "încânta" pe vizitatorii noştri din străinătate. Cu amară ironie trebuie să readuc în memorie şi observaţia celebră a unui vizitator suedez care, după ce a parcurs cu maşina şi trenul mai multe zone din România, a remarcat că, în sfârşit, a cunoscut ţara unde se cultiva PET-uri pe câmp. Este însă o remarcă emblematică, ce trebuie să ne dea de gândit. Mai precis, să ne aducă în starea în care să spunem: mai mult de atât nu se poate. Să ne scăpăm de acest handicap naţional. Cum? Solicit ca doamna ministru a mediului să gândească un nou cadru normativ care să impună salubrizarea tuturor zonelor, să nu permită invocarea lipsei bazei materiale şi a resurselor financiare în aceste acţiuni. Să creeze desigur şi un sistem stimulativ pentru cei care participă la acţiuni de curăţenie (poate asemănător celui care asigură colectarea resturilor de metale).

Preocupările pentru a desfăşura acţiuni preventive pentru educarea cetăţenilor, pentru cultivarea spiritului de curăţenie în rândul populaţiei pot fi şi ele asociate acestor demersuri. Ele însă sunt doar paliative.

Nu putem să ne bazăm pe vechile sloganuri care se circumscriu de obicei acestei categorii de probleme. Măsurile cu caracter imperativ, sancţiunile de ordin financiar, factorii de presiune din sfera administraţiei centrale către autorităţile locale - acestea sunt, după părerea mea, modalităţile şi căile care trebuie urmate pentru a scăpa de această ruşine naţională. Aşteptăm deci faptele.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.