Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 februarie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.7/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 februarie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.10 Tudor Ciuhodaru - semnal de alarmă: toleranţă zero la pedofilie!;

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PP-DD, şi se pregăteşte doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Te rog, domnule doctor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Trag astăzi un semnal de alarmă: toleranţă zero la pedofilie!

Îmi este greu să cred că acest Cod penal a fost făcut de cei care ne guvernează astăzi.

Mă întreb cum ar fi arătat pedepsele dacă ar fi fost puşi, ca părinţi, într-o astfel de situaţie. Ar fi fost la fel de toleranţi?

Noul Cod penal reduce, practic, la jumătate, pedepsele pentru actul sexual cu minori, cât şi cele pentru coruperea sexuală a minorilor.

Rata maximă este de cinci ani pentru raporturi sexuale cu un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani, şapte ani dacă minorul are vârsta mai mică de 13 ani şi tot maximum şapte ani atunci când un adult îşi foloseşte autoritatea sau influenţa pentru realizarea unui act sexual cu un minor a cărui vârstă este cuprinsă între 13 şi 18 ani.

Noul Cod penal nu sancţionează actul sexual şi coruperea sexuală a minorilor dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte trei ani.

Şi, totodată, noul Cod penal nu prevede nicio sancţiune atunci când actul sexual sau coruperea sexuală are drept consecinţă moartea sau sinuciderea victimei.

Voi depune astăzi un proiect de lege prin care se prevede reintroducerea pedepselor prevăzute de vechiul Cod penal, având drept obiectiv descurajarea unor astfel de acte şi sancţionarea dură a celor ce le comit.

Concret: durata maximă a pedepselor pentru actul sexual cu un minor se majorează la zece ani dacă vârsta victimei este cuprinsă între 13 şi 15 ani; la 15 ani dacă minorul are vârsta mai mică de 13 ani; şi 12 ani atunci când adultul abuzează de autoritatea sau influenţa sa pentru realizarea unui act sexual cu un minor.

Aceleaşi sancţiuni sunt prevăzute chiar dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte trei ani.

Atunci când actul sexual sau coruperea sexuală au drept consecinţă moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este cuprinsă cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Sunt considerate agravante şi pedepsite cu până la 15 ani de închisoare actele sexuale cu un minor ce este rudă în linie directă - frate sau soră - sau actul sexual cu un minor ce se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.

Tot cu un maxim de 15 ani de închisoare sunt pedepsite actele sexuale cu minori pentru realizarea de materiale pornografice.

Pedepsele ar putea fi şi mai dure, dar pedeapsa cu moartea nu mai există în România.

Vă invit pe toţi cei care sunteţi astăzi aici să susţineri acest demers legislativ şi vă aştept să-l semnaţi la deschiderea sesiunii de dezbateri care urmează.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule doctor.