Lucia-Ana Varga
Lucia-Ana Varga

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 octombrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.168/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 octombrie 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.10 Lucia-Ana Varga - declaraţie politică cu privire la necesitatea campaniilor de informare şi conştientizare a femeilor privind cancerul de sân;

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna Varga.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lucia-Ana Varga:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la faptul că avem obligaţia să fim responsabili atunci când vorbim de lupta împotriva cancerului la sân.

În fiecare an, la data de 1 octombrie şi pe parcursul întregii luni, instituţii publice, reprezentanţi ai societăţii civile, asociaţii profesionale, organizaţii ale pacienţilor desfăşoară campanii de informare şi conştientizare a femeilor privind cancerul la sân.

Rolul acestor campanii este de a informa femeile despre importanţa depistării precoce a cancerului la sân şi despre faptul că prin informare, prevenţie şi control anual cancerul la sân poate fi învins. Cancerul reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial şi naţional. Conform statisticilor, 1.676.633 de cazuri noi sunt diagnosticate în lume, iar peste 520.000 de femei mor din cauza acestei boli. Cu alte cuvinte, la fiecare minut o femeie moare din cauza cancerului la sân.

În România, 25 de femei sunt diagnosticate zilnic cu cancer de sânt, acesta fiind cel mai frecvent cancer la femei, reprezentând 25,2% din totalul cazurilor de cancer. Rata de mortalitate prin cancer la sân însă este mai mică în comparaţie cu alte tipuri de cancer, iar depistată la timp, boala poate fi învinsă.

Partidul Naţional Liberal, în special femeile liberale, înţeleg să se alăture eforturilor societăţii civile şi să se implice în aceste campanii de luptă împotriva cancerului la sân, însă suntem conştienţi că trebuie făcut mai mult. Analizând datele comparative privind procentul mortalităţii datorate acestei boli, constatăm că în România acesta este de 36%, deci, mai mare decât media europeană de 29%. Datele prezentate mai sus arată nevoia schimbării politicilor în domeniul sănătăţii, astfel încât să se acorde o importanţă mai mare prevenţiei.

Astăzi, 1 octombrie, parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, în special doamne deputat şi senator, împreună cu alte formaţiuni politice, dau startul unor dezbateri publice în cadrul cărora vom analiza un proiect de lege a prevenţiei în sănătate. La aceste evenimente, pe lângă reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, organizaţiilor neguvernamentale, asociaţiilor pacienţilor, invităm femei cu expertiză în domeniu, indiferent de coloratura politică, să se alăture acestei lupte pe care trebuie s-o dăm.

Necesitatea finanţării multianuale de la bugetul de stat a programelor de prevenţie, inclusiv pentru programele de screening pentru cancerul de sân, găsirea de măsuri de stimulare a medicilor pentru desfăşurarea activităţilor de prevenţie, cointeresarea pacienţilor, asigurarea continuării derulării acestor programe, indiferent de apartenenţa politică a Guvernului, sunt propuneri care se regăsesc în acest proiect de lege şi asupra cărora trebuie să reflectăm.

Obiectivul nostru este să creăm un cadru legislativ foarte bun derulării activităţilor de prevenţie, prin a cărui aplicare în următorii ani să se reducă mortalitatea în România cel puţin la nivelul mediei europene.

În calitatea mea de om politic, consider că este nevoie să iniţiem această lege, să dialogăm, să dezbatem şi să negociem politic, astfel încât să ajungem la un consens şi să avem o lege a prevenţiei în sănătate aprobată în Parlament.

Sper ca, prin aplicarea acestei legi, pe termen scurt, mediu şi lung, să avem certitudinea că putem salva prin politici guvernamentale şi alte vieţi şi, nu în ultimul rând, că România nu mai figurează în lista ţărilor aflate sub media europeană privind mortalitatea.

Vă invit alături de parlamentarii PNL în acest demers. Avem obligaţia să fim responsabili în lupta împotriva cancerului.

Vă mulţumesc.