Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/2017
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.10 | Mara-Daniela Calista - declaraţie politică având ca subiect violenţa în familie; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Urmează doamna Florica Cherecheş, de la PNL. Nu e... Sorin Moldovan nu e, Mara Mareş nu e... Mara Calista? Vă rog, doamnă deputat. Încă o dată, rugămintea este să vă încadraţi în cele 3 minute, ca să nu fiu nevoit să opresc microfonul. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. |
|
|
Domnul Marian-Cătălin Predoiu: Porniţi microfonul, ca să plece timpul altfel. |
|
|
Mulţumesc frumos, domnule vicepreşedinte. Dragi colegi, Aşa cum ştiţi bine, ieri a fost 8 mai, Ziua naţională a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Subiectul pe care vi-l propun astăzi în prezenta declaraţie politică se referă la un fenomen extraordinar de grav în România, şi anume, cel al violenţei în familie. Violenţa în familie este un fenomen social de amploare care nu se rezumă doar la femeie. De obicei, tinde să se ducă şi către copii. Din păcate, de multe ori, am făcut din acest subiect un subiect tabu şi atunci ne aflăm în situaţia în care toată lumea ştie despre ce e vorba, dar nimeni de fapt nu face nimic pe mai departe. Violenţa în familie se referă în mod special la violenţa asupra femeilor. Iar atunci când vorbim despre o femeie care este bătută, ea este afectată atât fizic, cât şi emoţional. Şi chiar şi copiii care locuiesc în această familie, în momentul în care sunt în acest fenomen al violenţei, tind să aibă acelaşi comportament pe mai departe. De cele mai multe ori, actele de violenţă, sub toate formele prevăzute de lege, sunt greu de dovedit, pentru că necesită probe: fie că vorbim despre un certificat medico-legal, fie că vorbim chiar, în anumite situaţii, despre martorii care au asistat la un astfel de proces. Eliberarea unui certificat medico-legal presupune deplasarea la IML şi, de multe ori, surprinzător, chiar plata unor astfel de documente. În judeţul Teleorman, acolo unde am şi fost aleasă parlamentar, există doar un adăpost pentru victimele violenţei în familie, iar singura instituţie care oferă consiliere psihologică pe mai departe este Direcţia pentru Protecţia Copilului. Serviciul medico-legal unde se eliberează certificatele în caz de agresiune funcţionează în Alexandria, iar poliţia are competenţe limitate în aceste cazuri. Victimele reclamă de cele mai multe ori că plângerile lor nu ajung la procuror, iar agresorul primeşte cel mult o amendă, tinzând să aibă un comportament şi mai violent pe mai departe. Pentru a oferi un sprijin real este nevoie de suplimentarea măsurilor de protecţie a victimelor violenţei în familie, dezvoltarea unor servicii sociale specializate şi funcţionale, de simplificare a procedurilor legale în caz de violenţă domestică, de suplimentare a numărului de adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi de îmbunătăţirea - cel mai important lucru -, de îmbunătăţirea colaborării între instituţiile statului: relaţia cu victima, cu poliţia, cu psihologul şi chiar cu procurorul, pe mai departe. Din păcate, în România sunt destul de puţine organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul violenţei în familie şi al protecţiei victimelor. Sunt şi mai puţini specialişti şi de foarte multe ori aceştia nu reuşesc să suplinească rolul pe care de fapt statul român ar trebui să-l aibă în această problemă. Este adevărat că în ultimii ani s-au făcut câţiva paşi, dar lucrurile se mişcă mult prea încet în comparaţie sau în relaţie direct proporţională cu cazurile din ce în ce mai multe din această ţară. |
|
|
Domnul Marian-Cătălin Predoiu: Vă rog să încheiaţi. Fără violenţă. |
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Este momentul să renunţăm definitiv la stereotipuri şi prejudecăţi pentru a putea schimba lucrurile pe mai departe. Sunt o mulţime de femei şi copii ale căror drepturi şi libertăţi sunt încălcate şi este de datoria noastră să rezolvăm cât mai repede această problemă. Vă mulţumesc frumos. |
|
|
Domnul Marian-Cătălin Predoiu: Vă mulţumesc şi eu. |


