Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2026
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2026
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.10 | Adrian-Virgil Ciobanu - declaraţie politică: "Stimaţi colegi din PSD, terminaţi cu ipocrizia şi asumaţi-vă guvernarea!"; | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Dau cuvântul domnului deputat Ciobanu. Se pregăteşte domnul Moiseev. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "Stimaţi colegi din PSD, terminaţi cu ipocrizia şi asumaţi-vă guvernarea!" Timp de 36 de ani, PSD a făcut orice pentru a pune mâna pe putere. A forţat reguli, a sfidat instituţii, a trădat parteneri de guvernare şi a sacrificat interesul naţional, doar pentru a controla Executivul. După ce, în 2025, a lăsat ţara într-un dezastru economic şi bugetar fără precedent, generat de ani întregi de iresponsabilitate, populism şi risipă, exact în momentul în care nota de plată a ajuns la scadenţă, PSD a dispărut strategic din prima linie. În acel context extrem de complicat, Ilie Bolojan a fost singurul care a acceptat să preia funcţia de premier, a fost singurul politician care s-a angajat să ia deciziile dificile, dar necesare. Un an mai târziu, când România începe să se stabilizeze, încrederea investitorilor revine şi finanţele publice sunt repuse pe direcţia corectă, iar ţara totodată îşi recapătă credibilitatea, ce face PSD? Dărâmă un Guvern care funcţiona. Însă în continuare nu are curajul să îşi asume conducerea ţării, ci continuă cu aceleaşi şi aceleaşi jocuri de culise care i-au consacrat. Ajunge! Ieşiţi în faţă şi guvernaţi! Asumaţi-vă deciziile, asumaţi-vă consecinţele şi încetaţi să mai conduceţi din umbră! Nu mai căutaţi instrumente politice prin alte partide şi nu mai încercaţi să transferaţi responsabilitatea propriilor eşecuri asupra altora! România nu mai are nevoie de păpuşari politici şi nici de calcule de partid, ci de un guvern plin. Stimaţi colegi din PSD, întotdeauna aţi vrut puterea. Acum este momentul să demonstraţi că sunteţi capabili să o şi exercitaţi sau recunoaşteţi că nu puteţi şi lăsaţi-i pe alţii! Vă mulţumesc mult. |
|
Mulţumesc. Domnul Moiseev este? Nu. Cine mai e de la Grupul PNL, prezent, acum? (Vociferări.) Trecem, atunci, la Grupul USR. Dacă este vreun coleg de la...? |


