Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.11 | Călin Potor - declaraţie politică: - "Edilii din Alba Iulia nu au voie să se supere pe cetăţenii oraşului"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Edilii din Alba Iulia nu au voie să se supere pe cetăţenii oraşului" Nu înţeleg de ce oamenii din pdl Alba, pdl tot cu litere mici, se comportă ca nişte vătafi pe propria lor moşie. Nu pot să înţeleg de ce edilii municipiului Alba Iulia nu au niciun fel de responsabilitate pentru bunul mers al treburilor urbei. Nu mă aştept să mă informeze pe mine despre ce se întâmplă, dar este clar că ei au datoria morală şi cetăţenească în faţa locuitorilor, a contribuabililor, de a-i ţine la curent cu ce se întâmplă, bun sau rău, în oraş. Am făcut amendamentele la legea bugetului pentru bazinul olimpic din Alba Iulia în urma mai multor sesizări primite din partea copiilor şi părinţilor acestora, aflaţi în situaţia de a cheltui o grămadă de bani pentru deplasarea la bazinul din Deva. Ulterior, am aflat de la pdl că, în realitate, sunt bani pentru finalizarea reparaţiilor, iar întrebarea firească este de ce nu se termină lucrările?... Cât despre secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Alba, evident că ştiam că este nevoie de bani, doar sunt medic... Supărarea celor din pdl este nejustificată, chiar deplasată. M-aş fi aşteptat ca parlamentarii care reprezintă Alba din partea puterii să susţină amendamentele mele, era vorba doar de bani pentru oraş, pentru Alba Iulia, să nu spun că trebuiau să facă ei demersuri în acest sens... Precum întreaga Românie, şi Alba Iulia este cu fundul în sus în ceea ce priveşte administraţia locală. Şefii administraţiei locale pdl se supără ca văcarul pe sat. Pe mine se pot supăra, este adevărat, dar pe cetăţenii municipiului nu au voie să fie supăraţi. Lipsa de transparenţă, de comunicare, de informare, dintre Primăria municipiului Alba Iulia şi cetăţeni, fie ei şi copii, este dăunătoare şi păguboasă. Edilii din Alba Iulia se manifestă aiurea. În loc să aprecieze lucrurile bune, ei aruncă cu noroi. Nu o să fac la fel ca ei, nu mă caracterizează loviturile abjecte, atacurile sub centură. Îmi exprim speranţa că le va veni mintea la cap, măcar în cel de-al 12-lea ceas! Oricum, vor fi aduşi cu picioarele pe pământ anul viitor, la alegeri... |



