Viorel-Ionel Blăjuţ
Viorel-Ionel Blăjuţ

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.130/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.11 Viorel-Ionel Blăjuţ - declaraţie politică intitulată "Descentralizarea, sora cea vitregă a regionalizării";

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Invit la microfon pe domnul deputat Viorel Blăjuţ. Se pregăteşte domnul deputat Ionel Arsene.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi se intitulează "Descentralizarea, sora cea vitregă a regionalizării".

În campania electorală de anul trecut, USL a promis Iaşiului statutul de capitală regională. Se înţelegea că noii guvernanţi aveau de gând să pună în practică proiectul de reformă administrativ-teritorială. De altfel, regionalizarea, alături de modificarea Constituţiei deveneau cele două proiecte de bază ale USL pentru anul 2013. Adică pentru acest an!

Prin regionalizare, se urmărea în principal un transfer al puterii de decizie de la centru în plan regional, transfer atât de necesar iniţierii unor proiecte cu fonduri europene.

Dar pentru că făina cea bună se macină întotdeauna în capitală, majoritatea oraşelor mari au intrat imediat într-o competiţie acerbă pentru a câştiga titlul de reşedinţă regională. Au rezultat numeroase dezbateri interesante, care făceau apel la specialişti calificaţi, dar şi la modele europene. Iaşiul a părut de la început favoritul pentru a fi desemnat capitala regiunii Moldovei, şi datorită sprijinului promis de guvernanţi dar şi, mai ales, graţie prestigiului de care se bucură acest oraş simbol peste tot în ţară.

Dar a trecut un an de când USL se lăuda cu acest proiect, şi regionalizarea s-a transformat în descentralizare, un fel de soră vitregă a reformei administrativ-teritoriale. Cum descentralizarea, care se va face prin asumarea răspunderii Guvernului, propune ca majoritatea serviciilor publice să fie realizate pe plan local, ne întrebăm care mai pot fi avantajele acestui proiect pentru comunităţile locale?

Dacă respectivele instituţii vor trece de la Guvern în subordinea consiliilor locale şi judeţene, dar resursele financiare, şi aşa puţine, vor rămâne la Bucureşti, atunci descentralizarea va însemna doar un proiect eşuat. Pe plan local, nu există fondurile şi nici pârghiile financiare necesare pentru a asigura funcţionarea optimă a structurilor descentralizate ce ţin de domeniul sănătăţii, agriculturii, mediului, muncii, tineretului şi sportului, transporturilor, culturii şi turismului. Aşadar, obiectivul urmărit - şi anume ca administraţia publică să dobândească o eficienţă mai mare - va rămâne un simplu vis. Sau încă o promisiune electorală neîndeplinită!

În aceste condiţii, cine garantează că descentralizarea va putea fi pusă în practică? Şi, mai important, cine va plăti dacă nu va avea succes?

Vă mulţumesc.

Deputat Viorel Blăjuţ, Colegiul uninominal nr. 12, Iaşi.