Dezbateri parlamentare

Doamna Rodica Nassar:

Are cuvântul domnul Sorin-Avram Iacoban, urmează domnul deputat Molnar Zsolt.

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Astăzi, cu permisiunea dumneavoastră, voi da curs declaraţiei politice "27 martie 1918 - o zi care trebuie să ne rămână adânc întipărită în minte."

Dragi colegi,

27 martie 1918 reprezintă precedentul creat pentru 1 decembrie 1918. Marea Unire a avut ca punct de plecare actul patriotic săvârşit de unioniştii din Basarabia care au spus nu dominaţiei străine şi au arătat prin aceasta şi românilor bucovineni, şi românilor transilvăneni că nicio naţiune din lumea aceasta nu poate să se opună visului românilor de pretutindeni, anume unirea într-un singur stat naţional suveran şi independent.

De-a lungul istoriei, teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost o monedă de schimb pentru marile puteri care, astfel, şi-au stabilit sferele de dominaţie în zona Mării Negre. Cu un Imperiu Ţarist aflat în plină expansiune, şi un Imperiu Otoman care nu dorea să piardă influenţa în zonă, teritoriul dintre Prut şi Nistru a constituit de cele mai multe ori un profitabil schimb de teritoriu între cele două imperii.

Din 1812 Basarabia este numele dat de Imperiul Ţarist teritoriului Voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru, anexat prin tratatul de la Bucureşti din 1812, tratat apărut ca urmare a încheierii Războiului ruso-turc din 1806-1812.

Odată cu încheierea războiului ruso-turc, Imperiul Ţarist a avansat cu cinism pretenţii teritoriale asupra celor două provincii româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Treptat, pretenţiile s-au redus doar la Moldova, apoi doar la teritoriul dintre Nistru şi Siret, apoi doar la ţinuturile turceşti dintre Nistru şi Prut. Dar, prin tratatul de la Bucureşti, Imperiul Otoman ceda ţinuturi care nu îi aparţineau, încălcând astfel toate tratatele internaţionale în materie, desigur şi cu complicitatea celorlalte puteri.

Odată preluate cu forţa, teritoriile româneşti dintre Nistru şi Prut au fost supuse unui proces de ştergere a istoriei româneşti a Basarabiei, acţiune dublată de un proces de rusificare accelerat. Au fost deportaţi români în Dobrogea şi au fost aduşi peste 60.000 de bulgari şi găgăuzi din Bulgaria şi peste 150.000 de ruşi şi ucraineni, care s-au stabilit mai ales în oraşe. Au fost deschise graniţele, înregistrându-se un aflux de evrei, armeni, greci şi germani. Limba oficială devenise limba rusă, iar din 1828 au fost înlocuiţi toţi guvernatorii români cu guvernatori militari ruşi.

În 1829, biserica este trecută din subordinea Patriarhiei Constantinopolului în subordinea Patriarhiei Moscovei, iar limba română este interzisă în administraţie. Toate acestea au culminat cu oficializarea denumirilor turceşti în detrimentul celor româneşti, de exemplu, localitatea Tighina va dobândi numele de Bender.

După războiul Crimeii, pierdut de Rusia, o parte din teritorii, şi aici mă refer la Cahul, Bolgrad şi Ismail, au reintrat până în 1878 în componenţa Moldovei, respectiv a României din 1859. Din 1850, sentimentul naţional românesc începe să se manifeste şi în Basarabia, iar după căderea Imperiului Ţarist de la finalul Primului Război Mondial, mişcarea naţională a românilor din Basarabia devine una politică.

La data de 3 martie 1917, la Chişinău se înfiinţează Partidul Naţional Moldovenesc. Sfatul Ţării întrunit prima dată la 21 noiembrie 1917, avându-l ca preşedinte pe Ion Ianculeţ, a proclamat oficial Republica Democratică Moldovenească.

Lovitura de stat din Rusia, de la 1917 executată cu complicitate germană, a dus la Pacea de la Brest-Litovsk, care a culminat cu jafurile elementelor armatei ruse aflate în retragere, iar fruntaşii moldoveni au fost asasinaţi de elemente extremisto-comuniste. Sfatul Ţării cheamă armata română să restabilească ordinea, iar trupele române trec Prutul, reuşind eliberarea Chişinăului în ianuarie 1918, precum şi ulterior eliberarea completă a Basarabiei.

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării proclamă independenţa teritoriului sub denumirea de Republică Democratică Moldovenească. Deşi şi-a proclamat independenţa, ţara era atacată frecvent de elemente rebele de dincolo de Nistru, iar ulterior apar pretenţii teritoriale şi din partea Ucrainei, care recent îşi proclamase şi ea independenţa. Astfel, singura soluţie viabilă era unirea cu România, fapt pentru care apar moţiuni de unire din diferite judeţe, ca de exemplu din Soroca şi Bălţi.

În acest context, la 27 martie 1918 cu 86 de voturi pentru, 36 împotrivă, 3 abţineri şi 13 absenţi, a fost hotărâtă unirea condiţionată, în 11 puncte, a Basarabiei cu România. Preşedintele Sfatului Ţării a fost ales omul politic Constantin Stere, fiind apoi urmat de Pantelimon Halipa.

A doua sesiune a Sfatului Ţării şi-a ţinut lucrările între 25 şi 27 noiembrie 1918 când, după aprobarea reformei agrare pentru Basarabia, s-a votat o moţiune prin care, de data aceasta, se aproba unirea fără condiţii cu România. În toamna anului 1919 au avut loc primele alegeri parlamentare din Basarabia, fiind desemnat un număr de 90 de deputaţi şi 35 de senatori care, la data de 20 decembrie 1919, alături de reprezentanţii altor regiuni româneşti, au ratificat actele unirii aprobate de Sfatul ţării, Congresul Naţional din Bucovina şi Congresul Naţional din Transilvania. Având ca inspiraţie modelul patrioţilor români din Basarabia, în noiembrie 1918 cei 100 de membri aleşi în Congresul Naţional al Bucovinei emit şi ei o rezoluţie de unire necondiţionată cu Regatul României, beneficiind de votul deputaţilor români, germani şi polonezi, însă fără susţinerea celor 13 aparţinând minorităţii ucrainene.

Dragi colegi, am făcut acest scurt istoric pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice rolul fundamental pe care l-au avut românii basarabeni la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Deşi supuşi unui proces de rusificare abrupt, românii dintre Prut şi Nistru nu şi-au pierdut identitatea şi conştiinţa naţională, servind drept exemplu pentru românii bucovineni şi românii transilvăneni. Fără jertfa românilor basarabeni şi fără curajul acestora de a se opune atât Imperiului Ţarist, cât şi Imperiului Otoman, cu siguranţă nu ar mai fi existat 1 decembrie 1918 ca ziua Marii Uniri, iar România ar fi rămas probabil la limitele teritoriale de după 1878. Tocmai pentru aceasta, dragi colegi, nu trebuie să uităm niciodată faptul că Basarabia este pământ românesc, iar ziua de 27 martie 1918 trebuie sa rămână adânc întipărită în minte.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban.

Doamna Rodica Nassar:

Vă mulţumim şi noi.