Dezbateri parlamentare

Domnul Alexandru Rafila:

Domnul deputat Mircea Roşca, Partidul Naţional Liberal.

Din partea Grupului parlamentar al USR, doamna deputat Diana Stoica.

Domnul Mircea Roşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Recent a fost adus în atenţia publică un ghid lingvistic intern realizat de Unitatea pentru Egalitate, Incluziune şi Diversitate, din cadrul Direcţiei Generale pentru Personal a Parlamentului European.

Faptul că existenţa acestui ghid a devenit publică a suscitat emiterea unui comunicat din partea biroului de presă al Parlamentului European. În acesta se precizează că ghidul asigură utilizarea unui limbaj nediscriminatoriu şi incluziv. Este recomandată utilizarea termenului incluziv "părinţi" în loc de mamă sau tată, strict în contextul formularelor administrative şi al contextelor asemănătoare.

Cu alte cuvinte, mamă şi tată, primele cuvinte pe care le învaţă şi rosteşte un om, nu mai trebuie folosite, ci este recomandată versiunea neutră de părinte.

Ne întrebăm, desigur, pe cine poate deranja mama sau tatăl?

De când politica aceasta nouă a limbajului a devenit o prioritate europeană? Cumva pandemia, criza economică, euroscepticismul au ajuns pe plan secundar pentru Uniunea Europeană?

Chiar dacă este doar un ghid, nu rămâne un fapt fără însemnătate. El indică o direcţie spre o politică nouă. Există deja ţări care au luat decizia ca în actele administrative şi civile să nu mai folosească termenii "mamă" şi "tată", primele cuvinte rostite de fiecare copil.

Un alt exemplu din acelaşi document - să nu se mai vorbească de sex biologic, ci de sexul atribuit - adică să nu mai spunem băieţilor, băieţi, şi fetelor, fete, pentru că asta vor decide ei, la maturitate, ce sunt, adică ceea ce fac mama şi tata, punându-le nume de băieţi sau fete, nu e corect politic.

Serios? Este cumva o glumă? Se pare că nu!

Doresc să trag un semnal de alarmă care să ne invite pe noi, ca români, să ne întrebăm, spre ce ne îndreptăm? Care ne sunt valorile? Care ne sunt principiile după care ne guvernăm vieţile şi ţara?

Pe de altă parte, consider că este necesar ca partidele politice din România să-şi definească şi să-şi asume identitatea ideologică în ceea ce priveşte partea cultural-morală, putând astfel fi în acord cu cei care ne mandatează pe noi ca reprezentanţi. România este o ţară creştină. Românii care ne-au dat mandat de reprezentare să conducem această ţară, în covârşitoarea lor majoritate, sunt creştini, iar gândirea şi simţirea lor cu privire la aceste teme este inspirată de fundamentele creştine ale civilizaţiei europene.

Crezul liberal nu a fost vreodată separat de această poziţionare creştină.

De aceea, este foarte important să ne definim poziţia. Ca politicieni, ca partide, ca familii politice din care facem parte. Dacă susţinem că suntem creştini şi că reprezentăm în funcţiile noastre politice creştinii din România, care ar trebui să fie poziţionarea noastră faţă de astfel de derapaje?

Poţi fi creştin fără să ţii seamă de învăţăturile Bibliei?

Neclaritatea identitară o proiectăm şi în valorile credinţei? Noile ideologii vor veni şi în ţara noastră ca recomandări, fie şi numai administrative la început. Acesta poate fi un apel premergător unei perioade complicate. Dacă nu ştim cine suntem şi cine ne conduce, cum vom avea tăria să spunem ce este bine sau rău, adevărat sau fals, valoare creştină sau nu?

Este un moment în care ar trebui să alegem dacă vom fi sau nu repere pentru generaţiile viitoare. Nu vom putea fi dacă nu ne asumăm valorile şi convingerile noastre creştine.

Sunt oare toate aceste teme de adevărat interes? Asta trebuie să ne preocupe pe noi? Să ne fie ruşine să vorbim despre mamă şi tată?

Dacă vom fi dispuşi să acceptăm aşa ceva, atunci vom accepta chiar orice. Iar când acceptăm orice agendă care ne este străină, cine mai suntem noi de fapt?

Care ne este filiaţia identitară în materie de morală, valori sau crez politic? Mă întreb, oare cum ar fi reacţionat Brătienii dacă le-ar fi fost prezentată o astfel de propunere? Cum ar fi dat ochii cu propriile lor mame? Iar cum vom da noi ochii cu mamele noastre dacă ne vom ruşina vreodată să le numim, aşa cum simţim în suflet şi cum am primit de la Dumnezeu?

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat Mircea Roşca.