Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 iunie 2012
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2012
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 iunie 2012 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 iunie 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.12 | Ioan Oltean - declaraţie politică având subiectul "Atentat la cultura română"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Atentat la cultura română" Potrivit articolului 115 alin. (4) din Constituţia României, "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora." În primul rând, plecând de la acest cumul de condiţii, de altfel un cumul simplu, punctual, mă întreb în cel mai firesc mod cu putinţă de unde provine această grabă suspectă, nejustificată, de trecere a Institutului Cultural Român (ICR) de sub autoritatea Preşedintelui României în subordinea şi sub controlul Parlamentului României, respectiv a Senatului, ce anume determină şi, totodată, justifică situaţia extraordinară şi caracterul urgent despre care Constituţia României face referire în dispoziţia mai sus menţionată. La o primă vedere, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural nu poate fi decât un instrument politic de promovare a intereselor de partid, în pofida dispoziţiilor legale, apreciate ca fiind restrictive. În prezentul context, dimensiunea şi valoarea intereselor politice de partid prevalează în raport cu aspectele pur juridice, legale ale acesteia. Institutul Cultural Român este o instituţie care promovează cultura şi civilizaţia română, în ţară şi în afara ei. Originar, actualul ICR a fost înfiinţat în anul 2003, prin reorganizarea Fundaţiei Culturale Române şi a Editurii Fundaţiei Culturale Române, ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea Preşedintelui României. În prezent, ICR include o reţea de 17 institute care funcţionează în 16 ţări, rolul acestora fiind furnizarea de informaţii privind literatura, limba şi civilizaţia română. În acest sens, prin întregul său efort continuu şi susţinut de stimulare şi promovare a valorilor naţionale ale culturii, artei şi ştiinţei, ICR a reuşit performanţa de a organiza evenimente în toate cele 17 filiale, în cadrul cărora doar în cursul anului 2011 au participat 2 milioane de spectatori. De asemenea, ICR a derulat şi derulează programe prin care numeroşi şi variaţi autori români au fost traduşi în diverse limbi străine, ajungând astfel să fie recunoscuţi şi pe plan internaţional. Susţinerea circulaţiei valorilor culturii şi ştiinţei dinspre şi înspre ţară, precum şi eterna grijă, atenta preocupare a ICR privind consolidarea şi amplificarea, sub diferite forme, a relaţiilor cu comunităţile româneşti de peste hotare, a generat aprecierea unor publicaţii prestigioase precum "The New York Times", "La Stampa", "Figaro Littéraire" etc. Reacţiile laudative nu au întârziat să apară nici la nivel european. Astfel, punctul culminant al aprecierii activităţii ICR în plan internaţional a fost atins prin numirea lui Horia-Roman Patapievici la conducerea reţelei institutelor culturale europene (EUNIC). Prin modificarea statutului ICR, nu se încearcă decât înlocuirea grăbită (parcă suspect de grăbită) şi absolut nejustificată a reprezentanţilor acestei instituţii, fără nicio analiză sau urmă de studiu detaliat privind performanţele, aptitudinile sau rezultatele acestora. Trecând însă şi peste acest aspect pe care, probabil, domnul prim-ministru Ponta îl consideră infim şi nesemnificativ, mă declar profund îngrijorat, stimaţi colegi, de modul de abordare al acestei chestiuni, respectiv adoptarea unei decizii fără consultarea oamenilor de cultură care au reuşit performanţa ca această instituţie să funcţioneze impecabil, transparent, fără perdele. Domnul prim-ministru refuză astfel orice tip de dialog în raport cu acest subiect, preferând să tacă şi să facă, "justificând" astfel în cel mai făţarnic mod o falsă urgenţă, călcând astfel în picioare eforturile susţinute ale acestei instituţii care a oferit culturii româneşti o expunere internaţională extraordinară. În acest sens, stimaţi colegi, alături de oamenii de cultură din întreaga ţară şi nu numai, pe această cale, solicit anularea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural. În acelaşi timp, propun iniţierea unor dezbateri serioase în urma cărora să evităm "sufocarea" voită a culturii române şi să propunem un proiect de lege introdus pe cale ordinară în Parlamentul României. |



