Vasile Mocanu
Vasile Mocanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.12 Vasile Mocanu - declaraţie politică având titlul "Ne pleacă medicii, în continuare!";

 

Domnul Eduard Raul Hellvig:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din aceste considerente, invit puterea la cuvânt şi pe domnul deputat Vasile Mocanu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Ne pleacă medicii, în continuare!".

Conducerea Institutului de Oncologie din Iaşi - una dintre cele mai prestigioase unităţi medicale din România - recunoştea recent că face eforturi susţinute pentru a-şi păstra personalul actual, prin ameliorarea continuă a condiţiilor de muncă, chiar dacă satisfacţia salarială este încă departe de nivelul aşteptărilor.

De altfel, aceeaşi situaţie se întâmplă peste tot la Iaşi. Doar în ultimii doi ani, au fost eliberate aproape 1500 de adeverinţe de malpraxis, pentru medicii şi asistenţii medicali care au ales să-şi desfăşoare activitatea în spitalele din Uniunea Europeană. Este şi un motiv de satisfacţie, căci arată calitatea deosebită a învăţământului medical românesc, recunoscută pretutindeni în lume, dar şi o pricină de îngrijorare, întrucât asistăm de ani buni la un exod masiv al halatelor albe, cu consecinţe nefaste pentru sistemul sanitar din România.

Din păcate, acest proces continuă. La Târgul de joburi pentru cadrele medicale ieşene, care a avut loc zilele trecute, au apărut oferte de muncă de profil foarte greu de refuzat. De aceea, încă de la primele ore, standurile au fost asaltate de sute de medici rezidenţi, care au fost cei mai interesaţi de un loc de muncă în străinătate. Cele mai căutate destinaţii au fost Germania, Franţa şi Anglia, unde salariul lunar al unui medic pleacă de la 3.800 de euro şi poate ajunge la 7.000 de euro. De asemenea, un asistent medical poate câştiga foarte uşor peste 1.600 de euro pe lună, bani pe care în spitalele ieşene îi câştigă în aproximativ jumătate de an. În aceste condiţii, nu e de mirare că foarte mulţi medici şi asistenţi medicali preferă să părăsească sistemul medical românesc.

Ce e de făcut?

În primul rând, trebuie finalizată odată şi odată această reformă a sistemului medical, care parcă ţine de o veşnicie. Abia atunci vom putea vorbi de o revalorizare a statutului cadrelor medicale din România, atât de greu încercate în ultimii ani. Eu sunt convins că în condiţiile unei salarizări decente, medicii vor alege să rămână în Iaşi, în România!

Mocanu Vasile, deputat al Partidului Social Democrat, Colegiul nr.4, Târgu Frumos, Iaşi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Vă mulţumesc, domnule deputat.