Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.12 | Eusebiu-Manea Pistru-Popa - apel către parlamentarii arădeni pentru menţinerea Judecătoriilor Gurahonţ şi Chişineu-Criş; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Domnul deputat Eusebiu Pistru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Se pregăteşte domnul deputat Mircea Titus Dobre, din partea Grupului parlamentar... Numai puţin! Deci, Mircea Dobre a plecat. Domnule Pistru, numai un pic, te rog frumos. Deci Mircea Titus Dobre a plecat, înseamnă că a depus-o. Doamna Ana Birchall, din partea Grupului parlametnar al PSD. Acum aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Domnul Eusebiu-Manea Pistru-Popa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de azi face un apel către parlamentarii arădeni pentru menţinerea Judecătoriilor Gurahonţ şi Chişineu-Criş. Stimaţi colegi, Vă rog şi pe această temă să facem front comun pentru diminuarea impactului social negativ al desfiinţării judecătoriilor din localităţile Chişineu-Criş şi Gurahonţ din judeţul Arad. Ştim cu toţii ce înseamnă pentru locuitorii din aceste zone desfiinţarea acestor judecătorii. Oameni în vârstă care abia se pot deplasa până la Chişineu-Criş sau în Gurahonţ, pentru a-şi obţine drepturile în instanţă sau pur şi simplu pentru obţinerea unor hârtii, vor fi obligaţi să se deplaseze mai mult decât înainte, ceea ce înseamnă timp pierdut şi bani cheltuiţi. Eu cred că, indiferent de modul în care se vor rezolva problemele din sânul USL, parlamentarii PSD şi PNL din Arad, fiind încă la guvernare, ar trebui să fie primii care să se implice în soluţionarea acestor probleme pentru oamenii de care au fost votaţi. Indiferent dacă USL merge mai departe, deputaţii şi senatorii arădeni trebuie să strângă rândurile, să fim cu toţii o echipă a Aradului. Proiectul privind desfiinţarea judecătoriilor prevede clar că există posibilitatea funcţionării unei secţii a Judecătoriei Lipova. În opinia mea, dacă din motive asupra cărora nu mai insist nu au fost salvate cele două instanţe arădene, înfiinţarea acestei secţii este perfect fezabilă. Trebuie doar să punem umărul şi să susţinem cauza în Parlamentul României, mai exact nu cauza noastră, ci a arădenilor, care, aşa cum spuneam, sunt puşi pe drumuri. Măcar acum, în ceasul al 12-lea, să nu mai ţinem cont de culoarea politică, ci de cei care ne-au ales ca le apărăm interesele, pentru că arădenii nu trebuie să sufere de pe urma unor decizii luate la Bucureşti, indiferent de partidul politic care este la putere. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. |



