Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2017
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.72/2017
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2017 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.12 | Lavinia-Corina Abu-Amra - declaraţie politică referitoare la necesitatea implementării în şcoli a unui sistem de consiliere în carieră; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Doamna Lavinia Abu-Amra? Vă rog. |
|
|
Doamna Lavinia-Corina Abu-Amra: Declaraţia mea politică de astăzi se referă la necesitatea implementării unui sistem de consiliere în carieră, în şcoli. În momentul de faţă, România cheltuieşte foarte mulţi bani pentru şcolarizarea unor tineri. Aceştia se specializează în nişte domenii în care nu vor ajunge să profeseze niciodată. Mai mult decât atât, aceştia îşi mai petrec câţiva ani din viaţă, după terminarea unei facultăţi, pentru a descoperi ce anume le place cu adevărat, care le sunt abilităţile şi competenţele şi ce ar trebui să facă cu viaţa lor. În tot acest timp, aceşti tineri nu sunt integraţi pe piaţa muncii, iar statul român le plăteşte indemnizaţii de şomaj sau pur şi simplu stau acasă pe banii părinţilor. Care este soluţia? Soluţia este să implementăm în şcoala românească un sistem de consiliere în carieră, astfel încât elevii şi studenţii să fie sprijiniţi în a lua decizii informate cu privire la traseul lor profesional. Din păcate, în prezent, un consilier şcolar are în grijă aproximativ 800 de elevi. Este foarte mult. Este imperios necesar ca activitatea de consiliere în carieră să se facă în momentele cheie ale vieţii şcolare, respectiv în clasele a VIII-a şi a XII-a. Pentru a putea realiza acest lucru avem nevoie, în primul rând, de o lege a consilierii. Aceasta va reglementa cadrul de funcţionare a tipurilor de consiliere, forma de specializare necesară urmată de fiecare persoană care doreşte să profeseze ca şi consilier, astfel încât să nu mai existe diferenţe atât de mari în pregătirea consilierilor în carieră. De exemplu, un curs de două-trei luni, faţă de un masterat de doi ani. Stimaţi colegi, vă rog, pe această cale, să conştientizaţi importanţa consilierii în carieră, în sistemul de învăţământ românesc, şi să susţineţi Legea consilierii. Rog, de asemenea, reprezentanţii Guvernului să considere consilierea în carieră o soluţie la a avea tineri pregătiţi pentru a se integra pe piaţa muncii. Tinerii noştri sunt bulversaţi şi rătăciţi în procesul de luare a deciziei, având astfel nevoie de sprijin din partea unor profesionişti care activează, sub o formă sau alta, în toate ţările europene. Aşa cum se spune, este mai ieftin să previi decât să tratezi. Lavinia Abu-Amra, deputat al USR, Mureş. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc şi eu. |


