|
Domnul Vasile Cîtea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Pactul Naţional pentru Sport, o urgenţă imediată!". Stimaţi colegi, După Olimpiada de Vară de la Beijing, în care România a regresat puternic, câştigând doar 8 medalii olimpice, a apărut din ce în ce mai mult necesitatea unei strategii care să schimbe realitatea din sportul românesc, o strategie ale cărei principii să se constituie în Pactul Naţional pentru Sport, după modelul Pactului Naţional pentru Educaţie. Din păcate, privim cu nostalgie către trecut, către Olimpiada de Vară de la Los Angeles, în care România a obţinut un număr de 53 de medalii, dintre care 20 de aur, o performanţă extraordinară care a calificat România pe locul II la acea olimpiadă. Relevante pentru noi sunt ciclurile olimpice 1996-2000 şi 2000-2004, în urma cărora România a câştigat la Sydney, în anul 2000, un număr de 26 de medalii, şi la Atena, în anul 2004, un număr de 19 medalii. Din păcate, începând cu Olimpiada de la Beijing şi continuând cu Olimpiada de la Londra, numărul medaliilor a scăzut constant, rezultatele ultimelor două cicluri olimpice însumând 4 medalii la Rio şi 4 medalii la Tokio. La Tokyo doar două federaţii au reuşit să urce pe podium - canotajul şi scrima - şi foarte puţine au reuşit să se califice în sferturi, acolo unde încă se punctează. Dacă în perioada 1996-2004 am ţinut sus steagul performanţelor, după anul 2004 s-a manifestat un puternic regres. În realitate, regresul a fost favorizat de faptul că nu s-a întâmplat nimic, deşi Legea nr. 69/2000 a fost modificată de foarte multe ori, ca urmare a propunerilor federaţiilor naţionale, a propunerilor Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman, a negocierilor cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, ultima modificare fiind prin Legea nr. 90/2018, fără a se stimula sau obliga administraţiile publice locale la finanţarea sportului local. Faptul că Legea nr. 69/2000 prevede doar posibilitatea ca administraţiile locale să sprijine sportul local nu a fost foarte convingător pentru autorităţile locale care au făcut din finanţarea unor evenimente sportive simple exerciţii de imagine şi atât, fără o strategie coerentă de dezvoltare şi finanţare măcar pe minimum 4 ani de zile. Legea educaţiei naţionale a fost schimbată de multe ori, fiind unul din actele normative care a suferit cele mai multe modificări şi completări, dar niciodată nu s-a pus în acord cu dispoziţiile Legii nr. 69/2000, în materia orelor de educaţie fizică din trunchiul comun. Deşi au existat numeroase consultări pe acest subiect, deşi au fost depuse numeroase propuneri de modificare şi coroborare a dispoziţiilor celor două legi menţionate, cele 3 ore de sport pentru gimnaziu şi două ore de sport pentru liceu, privite fiind ca un minim absolut necesar, nu au primit undă verde nici până în acest moment. Cluburile sportive şcolare se află, de la mijlocul anilor 2000, în subfinanţare. Deşi Legislativul a adoptat normative de descentralizare şi preluare a acestor cluburi de către administraţiile publice locale, procedura efectivă a întârziat însă să îşi producă efectele. Deşi în infrastructura mare - şi aici mă refer la stadioane sau săli polivalente - administraţiile publice locale au făcut câte ceva în acest sens, infrastructura şcolară a rămas în urmă şi acolo unde au fost reabilitate sălile de sport şi terenurile de sport şcolare...
|
|
Domnul Vasile Cîtea: Mulţumesc. ... nu au avut înţelepciunea şi seriozitatea de a se prioritiza intervale orare pentru pregătirea sportivilor legitimaţi la liceele cu program sportiv sau la cluburile şcolare. Da, s-au făcut stadioane şi săli polivalente, dar nu s-au construit baze moderne de pregătire pentru cantonament, nu s-au construit baze olimpice, centre olimpice de pregătire, perfecţionare, educaţie şi recuperare. Deputat de Iaşi, Vasile Cîtea. Vă mulţumesc.
|